Noi trebui să ne amintim întotdeauna că credinţa constă în a te încrede într-o Persoană şi nu în răspunsuri la diverse cereri. Cel care are credinţă adevărată se încrede în Dumnezeu tot atât de mult la rău ca şi la bine.
Uneori El permite ca un deces să intervină la un moment care ni se pare nouă nepotrivit. Dar dacă Îl cunoaştem, noi nu ne vom îndepărta de El atunci când încercările ne copleşesc, ci mai degrabă vom continua să stăm alături de El pentru că Îl cunoaştem şi ne încredem în El.
Este o idee de origine satanică să încercăm să căpătăm credinţă prin eforturi, pentru că Satana ştie că dacă ne poate face să ne îndreptăm eforturile în această direcţie, el va reuşi să abată atenția noastră de la Isus, singura sursă a adevăratei credinţe.
Potrivit cu Scriptura, dezvoltarea credinţei vine ca rezultat al unei legături constante cu Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este singura modalitate prin care credinţa poate fi dezvoltată. Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.
Dacă credinţa este un dar care vine de la Dumnezeu, atunci singurul mijloc prin care ea se poate obţine este stabilirea unei legături cu Dumnezeu care să ne dea dreptul să primim acest dar. Un dar nu se obţine prin efort. Noi doar venim la acela care dăruieşte şi acceptăm darul.
Noi nu avem în noi înşine o dragoste neegoistă. Ea vine de la Dumnezeu. Iubirea stârneşte iubire, şi când ne plecăm pe genunchi şi vedem lucrurile în adevărata lor lumină, noi Îl putem ruga să ne schimbe motivele. Noi Îl putem ruga să ajute să ne încredem în El indiferent ce s-ar întâmpla cu noi.
De multe ori noi căutăm pe Mântuitorul din dorinţa de a câştiga bunuri pământeşti. Noi avem încredere în puterea Lui numai când ni se împlinesc cererile. Mântuitorul vrea să ne dea binecuvântări mai mari decât acelea pe care le cerem.
Când Iov a dovedit în faţa întregului univers că el nu-L slujea pe Dumnezeu din interese egoiste ci pentru că-L iubea, şi pentru că se încredea în El indiferent de împrejurări, atunci Dumnezeu a putut să-l binecuvânteze din nou. Satana a fugit.
Lui Satana nu-i pasă ce facem sau ce nu facem noi ca răspuns la uneltirile sale, atâta vreme cât suntem stăpâniţi de egoism. Adesea el se bucură mai mult de ceea ce nu facem rău prin propria noastră putere decât de faptul în sine că ne-a făcut să păcătuim.
Satana ştie că dacă reuşeşte să distrugă dependenţa noastră de Dumnezeu, succesul lui este sigur. Singura noastră speranţă stă în a continua să-L căutăm pe Dumnezeu, indiferent ce s-ar întâmpla în vieţile noastre. Dacă vom face aceasta, planurile Satanei vor da greş.
