Petru a găsit că era umilitor să lase pe Isus să-i spele picioarele şi a obiectat privitor la această necesitate până când Isus i-a descoperit că numai prin a se umili pe sine însuşi aşa încât să accepte ca Isus să-i spele picioarele putea el să aibă parte cu Isus.
Isus ni se descoperă într-un mod cu totul deosebit în actul comuniunii. El ne este descoperit ca Acela căruia nu I-a fost ruşine să ne numească fraţii Lui, să iasă în întâmpinarea noastră şi să ne curăţească de întinăciunea păcatului.
Dacă voi încerca să trăiesc o viaţă bună prin eforturi personale şi nu voi căuta să aflu ce înseamnă să cred în El pentru mântuire în toate aspectele ei, atunci stânca va cădea pe mine. Singura noastră siguranţă este de a cădea pe stâncă şi a fi zdrobiţi, a recunoaşte că resursele noastre sunt limitate şi a stabili o legătură de părtăşie şi comuniune cu Isus.
Toate lucrurile pe care omul le preţuieşte mai mult decât pe Dumnezeu se dovedesc în cele din urmă a fi lipsite de vreo valoare. „Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o Împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată şi care va dăinui veşnic.”
Venind pe acest pământ, depinzând în fiecare moment de puterea primită de la Tatăl Său, Isus a păzit fiecare din cele zece porunci, în mod desăvârşit. El ne oferă şi nouă astăzi aceiaşi putere care I-a stat şi Lui la îndemână.
Dar porunca în sine nu are nici o putere. Legea ne descoperă doar nevoia noastră de un Mântuitor, ea ne îndreaptă către Hristos, şi în Hristos vom găsi iertare şi putere ca să împlinim cerinţele legii.
Aceia care Îl urmează pe Isus trebuie să fie consacraţi pe deplin. Dar cheia este aici că ei fuseseră învitaţi să Îl urmeze. 1 Petru 2:21 spune că: „La aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.”
Forţa numărul unu în toate hotărârile spirituale trebuie să fie Duhul Sfânt. Lucrarea Lui este de a confrunta pe fiecare individ cu o hotărâre la momentul în care El ştie că este cel mai potrivit, şi în maniera la care este cel mai probabil ca păcătosul să răspundă.
Noi trebuie să fim îmbrăcaţi în mod potrivit - îmbrăcaţi în hainele neprihănirii lui Hristos - pentru a putea intra acolo. Noi trebuie să fi experimentat pocăinţa. Noi trebuie să avem înimi noi. Noi trebuie să avem credinţă. Noi trebuie să fim ascultători.
Când El vine la noi, oferindu-ne viaţă şi mântuire, El ne oferă, în acelaşi timp, în dar, toate premisele necesare mântuirii. El a făcut totul pentru ca niciunul dintre noi, cu excepţia acelora care refuză cu încăpăţânare harul Său, să nu trebuiască să sufere nereuşita în privinţa acceptării mântuirii ce ni se oferă.
