Devoțional Zilnic
D

Abel

Cei care cred că la Dumnezeu se poate ajunge pe orice cale greșesc. Unii spun că este suficient doar să fii sincer în cele ce crezi, dar sinceritatea nu te duce neapărat pe calea cea dreaptă și nici nu te scutește de răspundere. Istoria se repetă. Tu cui te închini și de partea cui ești?

Cain

Căutându-L pe Isus pentru o schimbare a inimii, însetând şi flămânzind după Isus clipă de clipă, căutându-L zilnic în rugăciune, auzind glasul Lui din Scriptură, dedicându-ne Lui şi slujindu-le tuturor semenilor noştri vom putea recunoaște că singura noastră salvare este prezența Lui în inima noastră.

Adam

Alege-L pe Dumnezeu, dă-i Lui voinţa ta, caută mai întâi pe Hristos ca Domn, menţinând solidaritatea familiei lui Dumnezeu şi armonia cu El, şi toate celelalte ţi se vor da pe deasupra!

Dumnezeu Tatăl

Dacă ai redescoperit în dimineața aceasta ce Tată deosebit avem în ceruri, eşti gata să-L prezinți şi altora aşa cum este El, prin viața şi cuvintele tale? Ca un copil al Său, eşti hotărât să fii „asemenea Lui” astăzi şi să încerci să arăți milă, îndurare, bunătate, credincioşie şi dragoste față de orice om cu care intri în contact?

Isus, cel mai bun prieten al tău

Isus a trecut prin toate astea când a trăit pe acest pământ. Şi în toată viaţa Lui, El a tânjit după a avea pe cineva cu care să-şi împărtăşească gândurile şi scopurile, cineva cu care să aibă o adâncă părtăşie? El încă tânjeşte după aceasta? Nu vrei tu să fii prietenul Lui?

Hotărârea cea mai importantă

Toate eforturile pe care noi le-am îndrepta în direcţia corectării aparentelor, exteriorului, caracterelor noastre sunt lipsite de succes, pentru că ele nu fac altceva decât să ne îndepărteze atenția de la Isus, singura sursă de reală putere.

Desăvârșirea este lucrarea lui Dumnezeu

Nu lăsaţi ca subiectul desăvârşirii să vă descurajeze. În primul rând, Isus însuşi a lăsat loc pentru creştere, iar în al doilea rând, chiar dacă tu eşti desăvârşit, tu vei fi ultimul care să ştie aceasta, întrucât atenţia ta va fi atât de mult concentrată asupra lui Isus, încât tu nu te vei mai uita de loc la tine.

Dumnezeu dezvinovățit

Siguranţa noastră se bazează numai pe continua acceptare de către noi a ceea ce Isus a realizat la cruce, şi când înţelegem aceasta, atunci putem accepta cu bucurie desăvârşirea, ascultarea şi biruinţa. Isus este Marele nostru Preot, şi El ne oferă nu numai iertare de păcat, dar şi putere pentru a scăpa din ispită şi a birui păcatul.

Ascultarea perfectă e posibilă

Cei ce nu au o relaţie corespunzătoare cu Isus cred că nu se poate ajunge la biruinţă în trupul acesta muritor. Scopul vieţii creştine este reproducerea în noi a caracterului lui Hristos. Caracterul lui Hristos trebuie reprodus pe deplin în vieţile urmaşilor Săi.

Onoarea lui Dumnezeu

Hristos implantează în om atributele lui Dumnezeu. El zideşte caracterul omului după asemănarea caracterului divin, o ţesătură nobilă de tărie şi frumuseţe spirituală. Astfel neprihănirea legii este împlinită în cel ce crede în Hristos.