Totul în viață are un scop. Chiar și oamenii ca Laban. Deși pare dificil pentru noi, știm că Dumnezeu folosește astfel de oameni pentru a ne ajuta să creștem. Pentru cei care suntem răniți de astfel de oameni, sfatul este să ne prindem de Domnul cu mai multă credință, știind că rănile acestea au rolul de a ne vindeca.
Oportunitățile de a ne dovedi bunătatea sunt nelimitate, pentru că fiecare om de lângă noi are nevoie de bunătatea noastră. De fiecare dată când te sustragi de la o faptă de bunătate, atentezi la propria-ți frumusețe. Alege azi și în fiecare zi frumusețea!
Eliezer a fost de folos pentru Avraam tot timpul, fiind „îngrijitorul tuturor averilor lui”, iar când avea statutul de „cel mai bătrân rob”, primește misiunea vieții lui, găsirea unei soții potrivite pentru Isaac, într-un sens „rivalul” său.
Moştenirea pe care Dumnezeu a făgăduit-o poporului Său nu este din lumea aceasta. Avraam n-a avut nicio stăpânire pe pământul acesta, «nici măcar o palmă de loc» (Faptele 7:5). Să ne dovedim urmaşi ai lui Avraam cu fiecare Efron de azi.
Dacă astăzi ești confruntat cu o situație dificilă, roagă-te, fii onest în cuvinte și în fapte, fii împăciuitor și, dacă poți, ajută-l pe cel greșit să se ridice. Iar Dumnezeu te va binecuvânta, dându-ți reușită deplină!
Trebuie să-i apreciem pe toţi, şi mai ales pe copiii şi tinerii noştri, care în mod conştient îşi pun ținte înalte şi păstrează cu sfinţenie standarde şi principii curate şi sfinte, ca o mărturie pentru Hristos. Ei trebuie să fie un subiect permanent de rugăciune.
Privind la experiența lui Lot, noi, cei de azi, ar trebui să învățăm din lecțiile trecutului, pentru că, dacă nu vom învăța, vom fi luați prin surprindere ca și ei. De aceea, Mântuitorul Hristos ne avertizează prin această întâmplare, similară cu cea a lui Noe din timpul potopului.
Ești dispus să aștepți împlinirea promisiunilor Sale în viața ta, indiferent de momentul la care se va întâmpla? Ești gata să-ți sincronizezi obiectivele tale cu planul lui Dumnezeu pentru tine?