Avem un Dumnezeu a cărui ureche nu este surdă față de cererile noastre și, dacă punem la încercare cuvântul Său, El ne va onora credința. El dorește ca interesele noastre să fie întrețesute cu ale Lui, și atunci El ne poate binecuvânta în siguranță.
Când suntem în situații menite a ne conduce departe de Dumnezeu, cererile noastre pentru ajutor și putere trebuie să fie necontenite. Dacă nu va fi astfel, nu vom avea niciodată succes în a înfrânge mândria și a birui puterea ispitei față de îngăduințe păcătoase care ne despart de Mântuitorul.
Domnul ne iubește și ne suportă chiar când noi suntem nerecunoscători față de El, când uităm îndurarea Lui față de noi și, din răutate, nu credem în El… Să facem o schimbare totală. Să cultivăm planta cea prețioasă a iubirii și să ne găsim plăcerea în a ne ajuta unii pe alții.
Cercetarea atentă a Scripturilor, cu reverență și cu un spirit doritor de a învăța va dezvolta și întări mintea așa cum niciun alt studiu nu ar putea-o face. Ele conduc la contemplarea celor mai înalte, a celor mai nobile și uluitoare adevăruri prezentate minții omenești. Ele îndreaptă gândurile noastre către Autorul infinit al tuturor lucrurilor.
Vegherea continuă este în directă legătură cu rugăciunea. Acela care cugetă mereu la Dumnezeu beneficiază de o puternică apărare. Un astfel de om va simți imediat pericolele care amenință viața spirituală, iar sesizarea pericolului va determina această persoană să-L caute pe Dumnezeu pentru ajutor și protecție.
Să ne ferească Domnul ca, în acest moment important, să fim atât de ocupați cu alte probleme și să nu ne luăm timp pentru o cercetare de sine serioasă, sinceră și critică! Lucrurile de însemnătate minoră să le lăsăm pe plan secund, iar pe cele care privesc veșnicia să le punem pe primul plan.
Indubitabil, vei reveni foarte curând pe norul cel alb și ne vei lua „acasă”, pentru a fi cu Tine pentru veșnicie. Atunci, vom spune din nou: „Eben-Ezer!” Îți vom cânta gloria și cinstea care Ți se cuvin, de se va zgudui Universul și Îți vom ridica, din inimile și coroanele noastre, un monument de eternă recunoștință. Ești vrednic!
Astăzi, vei putea aduce bucurie Duhului lui Dumnezeu! Alegi tu să primeşti bucuria prezenţei Duhului Sfânt, să o laşi să ţi se vadă pe chip şi să o împărtăşeşti celor gata să o primească? Roagă-te să fii plin de Duh Sfânt astăzi! „Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”
Înainte de a ne alege prietenii, trebuie să avem în vedere dacă aceștia au ca ideal în viață supunerea față de guvernarea lui Dumnezeu, precum și trăirea acesteia după principiile Lui. Orice altceva nu poate duce decât la rău, și aici nu mă refer doar la implicațiile pe care le poate avea în prezent, ci și la cele ce țin de veșnicia noastră.
Alegerile pe care le facem astăzi ar trebui să urmărească binele pe care Dumnezeu îl așteaptă de la noi. Având în minte exemplul negativ oferit de Satana, precum și consecințele alegerii răului, să căutăm ca alegerile pe care le facem astăzi să fie făcute spre a-L cinsti și onora pe Dumnezeu.