Devoțional Zilnic
D

Dumnezeu are nevoie de talentele noastre

Marea lecție pe care trebuie să o învățăm zi de zi este aceea că suntem administratori ai darurilor lui Dumnezeu – ispravnici ai banilor, rațiunii, intelectului, ai influenței. Ca ispravnici ai darurilor Domnului, noi trebuie să punem la lucru acești talanți, oricât de mici ar fi ei.

Pe urmele pașilor Domnului Hristos

Domnul îi va folosi pe toți aceia care se vor dărui pe ei înșiși pentru a fi folosiți. Însă El cere o slujire din inimă… Când inima este consacrată lui Dumnezeu, talentele noastre, energia noastră, posesiunile noastre, tot ceea ce avem și ceea ce suntem, vor fi puse în slujba Sa.

Exemplu de dărnicie

Ar fi mai bine să nu dăm deloc decât să dăm cu părere de rău, căci dacă dăm din ceea ce avem fără a avea un spirit de dărnicie, noi Îl sfidăm pe Dumnezeu. Să nu uităm că avem de-a face cu Cel de care noi depindem pentru fiecare binecuvântare, Cel care citește fiecare gând al inimii, fiecare scop al minții.

Alegeți astăzi

Dumnezeu îi cheamă acum pe toți cei care aleg să Îi slujească să stea hotărâți pe platforma cea veșnică a adevărului. Fie ca cei care au adus starea prezentă de confuzie, producând dezbinarea care există acum, să se oprească și să judece bine înainte de a continua în felul acesta! „Alegeți astăzi cui vreți să slujiți.”

Familia regală

Cei ce sunt ai lui Dumnezeu nu se bizuie pe orice, ci pe temelia sfântă a adevărului Evangheliei. Ei trebuie să țină pasul cu Conducătorul lor, privind continuu la Domnul Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței lor, mergând înainte și în sus și neavând nimic de-a face cu lucrările nerodnice ale întunericului.

Adevărata și falsa sfințire

Cei pe care Dumnezeu îi îndreptățește sunt reprezentați mai degrabă de vameș decât de fariseul care voia să se îndreptățească pe sine. Umilința este de origine cerească și nimeni nu va putea intra pe porțile de mărgăritar dacă nu o posedă.

Ce citim noi?

Cercetează-ți propria experiență în ce privește influența lecturilor ușoare. După ce petreci timp cu o astfel de lectură, mai poți să deschizi Biblia și să citești cu interes cuvintele vieții? Nu cumva găsești că această Carte a lui Dumnezeu nu e interesantă?

Cuvântul S-a făcut trup

Biblia este glasul lui Dumnezeu, care ne vorbește la fel de sigur ca și când L-am auzi cu propriile noastre urechi. Dacă am fi conștienți de acest lucru, cu câtă ardoare am căuta preceptele ei! Citirea și contemplarea Scripturii ar fi considerată ca o audiență la Cel Infinit.

Încredeți-vă în Cuvânt, nu în simțăminte

Este o luptă în care trebuie să se angajeze fiecare suflet care dorește să obțină cununa vieții. Cu consecvență, biruitorul trebuie să ducă lupta cea bună a credinței, folosind armele din Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să-l întâmpinăm pe vrăjmaș cu cuvintele: „Stă scris.”

Ce prețuiește Dumnezeu

Cea mai mică sumă dăruită cu voioșie ca urmare a lepădării de sine este de mai mare valoare în ochii lui Dumnezeu decât darurile acelora care ar putea da mii, și totuși să nu simtă lipsa. Văduva cea săracă, dăruind doi bănuți pentru vistieria Domnului, a dovedit dragoste, credință și mărinimie. Ea a dat tot ce a avut.