Toți cei care iubesc și păzesc Sabatul și păstrează curăția instituției căsătoriei chiar prin acest lucru dovedesc că sunt prieteni ai oamenilor și prieteni ai lui Dumnezeu.
De la creație, fiecare precept al Legii fusese obligatoriu pentru omenire și aceasta a fost păzită de cei ce se temeau de Domnul. Învățătura potrivit căreia Legea lui Dumnezeu a fost desființată constituie una dintre invențiile lui Satana pentru a duce neamul omenesc la pieire.
În timp ce Noe rostea avertizarea cu privire la distrugerea în curând a acelei generații, ei aveau ocazia și privilegiul de a deveni înțelepți spre mântuire. Însă ei și-au predat mințile în stăpânirea lui Satana, și nu a lui Dumnezeu, iar acesta i-a înșelat așa cum i-a înșelat și pe primii noștri părinți.
În mijlocul batjocurii și disprețului popular, în mijlocul răutății și neascultării, Noe s-a distins prin integritatea și ascultarea sa neșovăielnică… El era din lume, însă nu era lumesc. Prin credincioșia sa neclintită față de cuvintele lui Dumnezeu, Noe a devenit obiectul disprețului și batjocurii.
Noe s-a ridicat cu noblețe în mijlocul unei lumi care Îl desconsidera pe Dumnezeu și se complăcea în tot felul de dezmățuri, ceea ce a condus la nelegiuiri și violență de tot felul… Ce spectacol pentru lume în timp ce Noe, prin ascultarea sa, stă conectat la Dumnezeu în contrast cu lumea!
Antediluvienii au refuzat să asculte cuvintele lui Noe şi și-au bătut joc de solia lui. În acea generație au trăit și oameni neprihăniți. Înainte de distrugerea lumii antediluviene, Enoh și-a adus cu hotărâre neclintită mărturia.
Apelurile fierbinți, serioase, care vin din inima mesagerului sincer, vor duce la convingere… Toți aceia care Îl cunosc pe singurul Dumnezeu viu și adevărat Îl vor cunoaște pe Isus Hristos, Singurul născut din Tatăl, și Îl vor predica pe Hristos, și pe El răstignit.
Biruințele pe care le câștigăm asupra eului și păcatului sunt în paguba vrăjmașului, care nu ne va lăsa să ne bucurăm de binecuvântările lui Dumnezeu fără a face eforturi hotărâte de a ni se împotrivi.
Ioan constituie un exemplu pentru… oamenii din aceste vremuri din urmă, cărora le-au fost încredințate adevăruri importante și solemne. Dumnezeu dorește ca ei să fie cumpătați în toate lucrurile. El dorește ca ei să fie conștienți de nevoia de a-și tăgădui apetitul și de a-și păstra pasiunile sub controlul rațiunii.
Dacă ochii credinței ar fi înălțați pentru a vedea dincolo de vălul viitorului și ar discerne semnele iubirii și slavei lui Dumnezeu din viața de dincolo, am fi mai spirituali, iar frumusețile și bucuriile cerului ar fi prezente în viața noastră de fiecare zi.