CE SUNTEM NOI DATORI?

„Cât ești dator stăpânului meu?”
Luca 16:5

Ascultă ediția audio aici.

„Nu știți (…) că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț” (1 Corinteni 6:19,20). Ce preț a fost plătit pentru noi! Privește la cruce și la Victima înălțată pe ea! Privește la acele mâini străpunse de piroanele crude! Privește la picioarele Sale țintuite pe lemn! Domnul Hristos a purtat păcatele noastre în trupul Său. Acea suferință, acea agonie, este prețul răscumpărării tale. (…)

Minunata dragoste a lui Dumnezeu manifestată în Hristos este știința și cântecul întregului univers ceresc. Să nu ne trezească și nouă recunoștință și laudă? (…) Când lumina binecuvântată a Soarelui Neprihănirii strălucește în inima noastră și când ne rezemăm pe Domnul cu pace și bucurie, să înălțăm laudele noastre la adresa Domnului! (…) Să-L lăudăm nu numai prin cuvinte, ci și prin faptul de a-I consacra Lui tot ce avem și suntem!

„Cât ești dator Stăpânului meu?” Nu vei putea socoti. Este ceva din ființa ta care să nu fi fost răscumpărat de El? Sau ceva din lucrurile tale care să nu fie deja a Lui? Când El îți cere ceva, te agăți tu în mod egoist de acel lucru ca și când ar fi al tău? Ai putea să-l păstrezi pentru tine sau să-l dedici altui scop decât salvării de suflete? Pe această cale se pierd mii de vieți. Cum am putea să arătăm că apreciem sacrificiul lui Dumnezeu, marele Său Dar pentru lumea noastră, mai bine decât prin a oferi mai departe darurile, cu laudă și recunoștință pe buze, pentru marea iubire cu care El ne-a iubit (…)?

Privind spre cer cu implorare, prezentați-vă lui Dumnezeu ca slujitori ai Săi, cu tot ce sunteți și aveți aparținându-I Lui, și spuneți: „Ție, Doamne, de bunăvoie ne dăruim.” Stând în lumina crucii de pe Calvar și a Fiului infinit al lui Dumnezeu crucificat pentru voi, conștientizând dragostea fără egal, acea minunată manifestare a harului, întrebarea voastră stăruitoare să fie: „Doamne, ce vrei să fac?” El vă va spune: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15). Când veți vedea persoane salvate în Împărăția lui Dumnezeu prin darurile și slujirea voastră, vă veți bucura că ați avut favoarea să realizați această lucrare. (…) Aceeași putere pe care au avut-o apostolii le aparține și celor care Îi vor sluji în prezent lui Dumnezeu.

Cum trebuie privit păcatul?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 278 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Standarde morale.

În locurile cerești
În locurile cerești
„În locurile cerești” de Ellen White este o carte devoțională care inspiră cititorii să experimenteze zilnic pacea, speranța și bucuria unei relații profunde cu Dumnezeu. Prin gânduri pline de încurajare și promisiuni biblice, cartea ne reamintește că, indiferent de haosul și incertitudinile din lume, Dumnezeu ne oferă siguranța iubirii Sale și privilegiul de a trăi cu mintea și inima îndreptate spre lucrurile cerești. Cu un mesaj relevant pentru vremurile în care trăim, această carte te invită să descoperi o perspectivă cerească asupra vieții și să îți întărești credința, pășind alături de Isus spre o speranță eternă.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video