JURĂMÂNTUL DE CREDINȚĂ AL CREȘTINULUI

Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare, ca să fiți ai Mei.
Leviticul 20:26

Ascultă ediția audio aici.

Caracterul aceluia care vine la Dumnezeu în credință va constitui mărturia că Salvatorul a intrat în viața lui, îndrumând toate lucrurile, pătrunzând în toate lucrurile. Un astfel de om se va întreba continuu: „Este aceasta voia și calea Ta, o, Salvatorul meu?” El va privi necontenit la Isus. (…) El va consulta voia Prietenului său divin în toate acțiunile sale și va ști că în această încredere stă puterea sa. Își va face obiceiul să-și înalțe inima spre Dumnezeu în orice încurcătură, în orice incertitudine. Cel care Îl acceptă pe Dumnezeu ca suveran trebuie să facă un jurământ de credință față de El. Acesta trebuie să-și îmbrace uniforma creștină și să poarte stindardul care arată cărei armate îi aparține. Astfel trebuie să își declare în mod deschis apartenența la Hristos. Tăinuirea este imposibilă. Amprenta lui Hristos trebuie să fie vizibilă în viață asupra lucrărilor sfinte.

„Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am pus deoparte dintre popoare. (…) Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare, ca să fiți ai Mei” (Leviticul 20:24,26). „Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos” (1 Tesaloniceni 5:23). „Voi da ape (…) ca să adap pe poporul Meu, pe poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele” (Isaia 43:20,21). „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9). (…)

Supunerea completă, prin Hristos, față de voința lui Dumnezeu este singura noastră sursă de siguranță. Gândurile și impulsurile egoiste care bântuie sufletul, producând note discordante, pot fi îndepărtate din viață numai când întreaga ființă este sub controlul lui Hristos. Cuvintele Mântuitorului adresate tuturor elementelor în neorânduială sunt: „Pace și liniște!” Hristos le spune bun-venit tuturor celor care Îl acceptă ca Salvator al lor și apoi El guvernează asupra lor ca rege. (…) Zelul nostru pentru progresul Împărăției lui Dumnezeu este semnul supunerii noastre credincioase față de crucea lui Hristos. În aceia care Îl ascultă în mod natural Dumnezeu Se poate încrede ca reprezentanți ai Săi.

Cât timp va dura caracterul pe care vi-l formaţi acum?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 245 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024

În locurile cerești
În locurile cerești
„În locurile cerești” de Ellen White este o carte devoțională care inspiră cititorii să experimenteze zilnic pacea, speranța și bucuria unei relații profunde cu Dumnezeu. Prin gânduri pline de încurajare și promisiuni biblice, cartea ne reamintește că, indiferent de haosul și incertitudinile din lume, Dumnezeu ne oferă siguranța iubirii Sale și privilegiul de a trăi cu mintea și inima îndreptate spre lucrurile cerești. Cu un mesaj relevant pentru vremurile în care trăim, această carte te invită să descoperi o perspectivă cerească asupra vieții și să îți întărești credința, pășind alături de Isus spre o speranță eternă.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor