DESĂVÂRȘIT ÎN SFERA TA

Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.
Matei 5:48

Ascultă ediția audio aici.

Pentru a ne construi un caracter plăcut lui Dumnezeu trebuie să avansăm în mod constant în spiritualitate. Trebuie să considerăm că este fără valoare orice lucru care ne-ar putea slăbi credința și încrederea în Răscumpărătorul nostru. Cu cât există mai multă lumină în sufletul nostru, cu atât este mai mare responsabilitatea noastră de a o reflecta asupra altora. Dumnezeu dorește să-ți faci lumina să lumineze lumea. El va fi glorificat atunci când noi, în mod individual, reflectăm caracterul Lui. (…)

Bazându-te pe dragostea lui Hristos, încrezându-te în Răscumpărătorul și Dătătorul vieții că va duce la bun sfârșit mântuirea sufletului tău, vei afla, pe măsură ce te apropii tot mai mult de El, ce înseamnă să-L vezi pe Cel nevăzut. Dumnezeu dorește să ne rezemăm mulțumiți pe iubirea Lui. Mulțumirea pe care o revarsă Hristos este un dar care valorează infinit mai mult decât aurul, argintul și pietrele prețioase. (…)

Capacitățile tale de percepție vor spori în putere și calitate, dacă întreaga ta ființă, corpul, sufletul și spiritul, este consacrată împlinirii unei lucrări sfinte. Depune orice efort în și prin harul lui Hristos pentru a atinge standardul înalt stabilit pentru tine! Tu poți fi desăvârșit în sfera ta așa cum Dumnezeu este desăvârșit în sfera Lui. Oare nu a spus Hristos: „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit” (Matei 5:48)?

Să nu te privești pe tine însuți doar ca pe un simplu primitor pasiv al harului Domnului Isus Hristos! Dumnezeu ți-a încredințat talente prețioase și așteaptă să le dezvolți. Profitul de pe urma lucrului împrumutat I se cuvine Lui. (…) Dacă îți subordonezi voința voii Sale, îți vei dezvolta vorbirea și concepțiile spirituale. (…) Păzește-ți cu grijă puterile minții! Gândurile tale să fie sub controlul Duhului Sfânt! (…) Este responsabilitatea ta să avansezi spre desăvârșire, operând îmbunătățiri constante până când vei fi declarat vrednic să primești viața veșnică. Și nici după aceea progresul tău nu va înceta, ci va continua pentru totdeauna.

Ce anume se cuvine doar părinţilor şi niciunei alte persoane?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 242 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024

Soarele apune: B 21:04, CT 20:53, IS 21:09, MS 21:18, SM 21:31, DJ 21:12, AR 21:29

În locurile cerești
În locurile cerești
„În locurile cerești” de Ellen White este o carte devoțională care inspiră cititorii să experimenteze zilnic pacea, speranța și bucuria unei relații profunde cu Dumnezeu. Prin gânduri pline de încurajare și promisiuni biblice, cartea ne reamintește că, indiferent de haosul și incertitudinile din lume, Dumnezeu ne oferă siguranța iubirii Sale și privilegiul de a trăi cu mintea și inima îndreptate spre lucrurile cerești. Cu un mesaj relevant pentru vremurile în care trăim, această carte te invită să descoperi o perspectivă cerească asupra vieții și să îți întărești credința, pășind alături de Isus spre o speranță eternă.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor