Niciun ostaș nu se încurcă cu treburile vieții, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste. 2
Timotei 2:4
Ascultă ediția audio aici.
Domnul Isus dorește ca aceia care constituie proprietatea Sa răscumpărată să nu se încurce cu nimic care i-ar putea expune ispitei. Noi suntem ai Domnului prin creație; suntem ai Lui prin răscumpărare. Toate simțurile noastre trebuie păstrate ascuțite și active ca să putem ajunge la o relație corectă cu Dumnezeu. Compania pe care o alegem va fi un ajutor sau un obstacol pentru noi. Nu trebuie să ne asumăm niciun risc, punându-ne în vreo situație în care îngerii răi să ne înconjoare cu ispitele și capcanele lor. Satana (…) așază ispitele sale atrăgătoare înaintea sufletului. El apare ca un înger de lumină și își îmbracă ispitele cu aparentă bunătate. Prima noastră lucrare este să ne detașăm de orice lucru care este calculat în vreun fel să ne păteze sufletul.
Dacă Biblia nu este făcută regula noastră de viață, atunci ereditatea, obiceiurile și gusturile noastre cultivate ne vor prinde sufletul în capcană. (…) Sufletul este valoros și este privit de Dumnezeu ca mai prețios decât aurul, chiar decât aurul din Ofir. Hristos ne-a acordat valoarea pe care El o atribuie sufletului omenesc. Privește la umilința, suferințele și moartea Sa! Dacă ar fi privit la plăcerea, la alegerea și la interesul Său, nu ar mai fi părăsit niciodată curțile regale ale cerului. (…) După ce agentul uman și-a petrecut toată viața urmându-și propriile impulsuri, așezându-și talentele pe altarul lui Satana, umblând după propriile sale interese, ce a câștigat? Aplauzele ieftine ale lumii. Și ce a pierdut? O eternitate de binecuvântare. (…)
Dumnezeu ne cheamă în locul propice în care să ne dezvoltăm puterile, talentele, vigoarea creierului și a mușchilor contra lucrurilor neimportante și frivole, care doar amuză și gratifică sinele, pentru a ne aduce în atenție veșnicia și a ne ține sub controlul călăuzirii Duhului Sfânt. Temele elevate, pure și înnobilatoare trebuie să fie subiectele noastre de contemplare. Fiecăruia dintre noi, ca proprietate a Sa, Dumnezeu ne spune: „Nu știți că (…) voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:19,20).
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 224 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024