EXEMPLUL NOSTRU DE ASCULTARE

Și la aceasta ați fost chemați, fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug.”
1 Petru 2:21,22

Ascultă ediția audio aici.

Ni se asigură posibilitatea minunată de a fi ca Hristos – ascultători în toate principiile Legii lui Dumnezeu. Dar pe cont propriu suntem profund lipsiți de putere să atingem această stare. Tot ce este bun în om vine de la Hristos. Sfințenia pe care Cuvântul lui Dumnezeu spune că trebuie să o avem înainte să fim mântuiți este rezultatul acțiunii harului divin, pe măsură ce ne plecăm în supunere față de disciplina și influența spre înfrânare din partea Duhului adevărului.

Ascultarea omului poate fi făcută desăvârșită numai prin mirosul de tămâie al neprihănirii lui Hristos, care umple cu aromă divină fiecare act al adevăratei ascultări. Din partea creștinului se cere perseverență în înfrângerea oricărei greșeli. El trebuie să se roage constant ca Salvatorul să vindece suferințele sufletului său bolnav. El nu are nici înțelepciunea și nici puterea fără de care nu poate birui. Acestea aparțin Domnului și El le va revărsa asupra acelora care, în umilință și pocăință, Îl caută pentru ajutor. Lucrarea de transformare din nesfânt în sfânt este o lucrare continuă. Zi de zi Dumnezeu acționează în vederea sfințeniei omului și acesta trebuie să coopereze cu El punându-și la lucru eforturile perseverente în cultivarea obiceiurilor bune. (…)

Dumnezeu va face mai mult decât să împlinească cele mai înalte așteptări ale celor care își pun încrederea în El. El dorește să ținem minte că, atunci când suntem umili și pocăiți, suntem acolo unde El poate să Se manifeste și Se va manifesta față de noi. Îi face plăcere lui Dumnezeu atunci când folosim îndurările și binecuvântările Sale din trecut ca argument să reverse asupra noastră mai multe și mai înalte binecuvântări. El este onorat când Îl iubim și dăm mărturia iubirii noastre autentice prin ținerea poruncilor Sale. El este onorat atunci când punem deoparte ziua a șaptea drept o zi sacră, sfântă. Pentru cei care fac acest lucru, Sabatul este un semn (…). Dumnezeu declară: „Eu sunt Domnul, care-i sfințesc” (Ezechiel 20:12). Sfințirea înseamnă comuniunea din obișnuință cu Dumnezeu. Nimic nu este atât de mare și de puternic precum iubirea lui Dumnezeu pentru cei care sunt copiii Săi.

Ce lucrare o poate egala pe aceea a mamei creştine?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 168 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024

Soarele apune: B 20:21, CT 20:10, IS 20:21, MS 20:32, SM 20:42, DJ 20:29, AR 20:43

În locurile cerești
În locurile cerești
„În locurile cerești” de Ellen White este o carte devoțională care inspiră cititorii să experimenteze zilnic pacea, speranța și bucuria unei relații profunde cu Dumnezeu. Prin gânduri pline de încurajare și promisiuni biblice, cartea ne reamintește că, indiferent de haosul și incertitudinile din lume, Dumnezeu ne oferă siguranța iubirii Sale și privilegiul de a trăi cu mintea și inima îndreptate spre lucrurile cerești. Cu un mesaj relevant pentru vremurile în care trăim, această carte te invită să descoperi o perspectivă cerească asupra vieții și să îți întărești credința, pășind alături de Isus spre o speranță eternă.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor