Iubirea, cunoașterea, credința și martirajul

„Chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.” (1 Corinteni 13:2)

Ascultă ediția audio aici.

Chiar dacă aș cunoaște toate științele, dar nu aș avea iubire, este ceva zadarnic. Mai mult, un om care deține cunoștințe tehnice și științifice avansate, dar care nu are iubire poate deveni un monstru. Istoria recentă e plină de exemple. De fapt, Lucifer este un intelectual. Șarpele era cel mai inteligent dintre toate fiarele câmpului. Inteligența fără iubire inventează arme de distrugere în masă, sparge conturi bancare, evadează, face crime în serie, copiază la examene, ironizează abil, ascunde adevărul etc. Așadar, chiar dacă aș avea toată cunoștința avansată a lumii, dar nu aș iubi, toată această cunoștință mă poate face luciferic.

Sau pot să am toată credința… și să nu am iubire. Lucrul acesta e mai greu de imaginat. Biblia spune totuși că este o combinație stranie, dar posibilă. Adică un credincios fără iubire devine un dogmatic neiertător, rău, rece, extremist, trădător. Un credincios fără dragoste este poate cea mai nefirească formă umană, cea mai contradictorie formă de a trăi pe Pământ. Poate că Pavel ar fi inclus și cazul acesta când spunea că putem ajunge cei mai nefericiți oameni de pe Pământ.

Dar extrema comparației lui Pavel este atinsă atunci când spune că un martir – teoretic cel puțin – ar putea să își dea trupul să fie ars fără ca aceasta să conteze câtuși de puțin dacă nu ar avea iubire. Mă întreb dacă ar exista în istorie un astfel de caz.

Oricum, citim lăcrimând 1 Corinteni 13 la nunți, impresionați de poemul dragostei. Totuși, greu găsești un text mai șocant, mai tare… Te zguduie, te trezește la noua realitate pe care o poți trăi în Hristos.

Gloria, înțelepciunea sau farmecul unui om sunt date de măsura cu care îi iubește pe Dumnezeu și pe semenii săi!

Doamne, pune legea iubirii și în inima mea!

Provocare:

Iubește-i pe oameni așa cum sunt!

Ovidiu Băluță
Conferința Oltenia

Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Cât de bine ar fi dacă avantajele pe care le are fiecare vârstă ar fi puse împreună la lucru! Atunci, familia adventistă ar avea un impact semnificativ în societatea românească și în lume. Misiunea divină pentru zilele din urmă este ca inima părinților să se întoarcă spre copii și inima copiilor să fie în armonie cu a părinților lor (Maleahi 4:6). Așa vom putea pregăti calea pentru venirea Domnului Isus Hristos și nu vom obosi, pentru că „omul nostru dinăuntru se înnoiește” în fiecare zi de har.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentAz elpecsételés ideje
Articolul următorPuterea obiceiului