Mi-ar plăcea ca biserica mea să fie autentică

„Dar va zice cineva: «Tu ai credința, și eu am faptele.» Arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele.” (Iacov 2:18)

Ascultă ediția audio aici.

Una dintre cele mai importante tensiuni în mediul religios este cea produsă de relația dintre credință și fapte. În termeni moderni, aceasta este înțeleasă uneori ca o tensiune între teorie și practică, între ceea ce se spune și ceea ce se face. Găsim că oamenii se împart în două tabere: unii vorbesc despre credință, dar sunt săraci în fapte, iar alții au o colecție strălucitoare de fapte, dar credința lor este șovăielnică. În fond, tensiunea este falsă. Biblia ne spune că viața de credință este o sursă inepuizabilă de fapte bune.

Să ai credință înseamnă ceva mai mult decât o serie de afirmații corecte sau cunoștințe teoretice impresionante. O viață marcată de încrederea în Cel Bun este ceva viu care mobilizează ființa spre acțiune și slujire. Autenticitatea unui creștin se probează prin împlinirea cuvintelor lui Hristos (CF, p. 100). Discursul ilustru de la amvonul bisericii trebuie să fie probat prin fapte vrednice de pocăință și de slujire în familie, la locul de muncă și oriunde în societate. Iubirea transformatoare invocată în dezbaterile pe grupe tânjește să fie reflectată față de copii și tineri.

După cum afirmă Ellen White, „cel care face voia Sa îi va arăta lumii dovada practică a roadelor pe care le manifestă prin ascultare, prin curăție și prin sfințenia caracterului” (loc. cit.). Credința și faptele, cunoștințele și acțiunile merg mână în mână și se împletesc într-un caracter nobil. Isaac Pennington spune că, atunci când se adună pentru a se închina cu adevărat, oamenii sunt ca niște cărbuni aprinși care se încălzesc unul de la altul, fiindcă o mare putere, vigoare și viață curge în toți. În acest context, este suficient ca unul singur să fie autentic, și fenomenul devine molipsitor pentru ceilalți.

Roagă-te pentru tinerii plecați din biserică!

Provocare:

Folosește o ocazie pentru a le mulțumi în mod autentic tinerilor pentru implicarea lor în slujire!

Mihai Miron
Conferința Transilvania de Sud

 

Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Cât de bine ar fi dacă avantajele pe care le are fiecare vârstă ar fi puse împreună la lucru! Atunci, familia adventistă ar avea un impact semnificativ în societatea românească și în lume. Misiunea divină pentru zilele din urmă este ca inima părinților să se întoarcă spre copii și inima copiilor să fie în armonie cu a părinților lor (Maleahi 4:6). Așa vom putea pregăti calea pentru venirea Domnului Isus Hristos și nu vom obosi, pentru că „omul nostru dinăuntru se înnoiește” în fiecare zi de har.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentKrisztus az egyetlen Megváltó
Articolul următorEcoul cuvintelor mele