Un dar de calitate

„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.” (Deuteronomul 6:5)

Ascultă ediția audio aici.

Să-L iubești pe Domnul pare cel mai ușor lucru. Iubirea e atât de ușor de mărturisit, dar poate deveni o problemă atunci când trebuie să o și demonstrezi.

Obișnuim ca, din când în când, să facem o triere a jucăriilor pe care le avem, ca să le oferim altor copii. Într-o astfel de zi, după ce le-am reamintit băieților că nimic din ceea ce este defect nu trebuie să fie pus în punga cu daruri, s-au dus la jucăriile lor și au început să selecteze. După un timp au venit cu brațele pline și cu zâmbete până la urechi. La un moment dat am înlemnit! Una dintre cele mai frumoase jucării se afla printre cele ce urmau să fie „sacrificate”. Atunci, cu un aer serios, l-am întrebat pe mezin dacă este sigur de alegerea făcută. I-am adus aminte cât de mult iubește el „mașinuța cu ochi” și că, odată oferită, nu o mai putem lua înapoi etc. Parcă mi-aș fi dorit să renunțe. S-a întâmplat exact opusul. Dorința de a o oferi era tot mai puternică. În final, am admirat hotărârea lui de a dărui ceva de calitate.

Să-L iubești pe Domnul cu toată inima ta, să fii dispus să Îi oferi ceva bun, util, nestricat… Tu ești dispus să Îi oferi inima? Dar ai putea spune că inima nu e nici bună, nici nestricată; ce poate face din ea? Pentru ea Și-a dat Isus viața, fiindcă o vrea schimbată, transformată, blândă și iubitoare. Să-I dai inima așa cum este ea e cel mai de preț lucru de oferit, pentru că El o poate face perfectă.

Henry Varley îi spunea lui Moody, înainte ca acesta să devină celebru: „Până acum, lumea încă nu a văzut ce poate face Dumnezeu printr-un om care I se consacră Lui pe deplin.”

Ai oferit totul? Roagă-L acum pe Tatăl ceresc să facă din inima Ta una perfectă pentru Împărăția Sa!

Provocare:

Lumea mai are încă multe de văzut la tine, pentru că Îl iubești pe Dumnezeu „cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta”, nu-i așa?

Geo Mogheri
Conferința Transilvania de Sud

Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Cât de bine ar fi dacă avantajele pe care le are fiecare vârstă ar fi puse împreună la lucru! Atunci, familia adventistă ar avea un impact semnificativ în societatea românească și în lume. Misiunea divină pentru zilele din urmă este ca inima părinților să se întoarcă spre copii și inima copiilor să fie în armonie cu a părinților lor (Maleahi 4:6). Așa vom putea pregăti calea pentru venirea Domnului Isus Hristos și nu vom obosi, pentru că „omul nostru dinăuntru se înnoiește” în fiecare zi de har.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentA harmadik angyal utolsó intései
Articolul următorUn nou look