Originea fricii

El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.” (Geneza 3:10)

Ascultă ediția audio aici.

S-a întâmplat în Eden, ca primă mărturie semnificativă despre consecințele păcatului. Cuvântul „frică” apare pentru prima dată în limbajul și în duhul omului pentru a desemna un sentiment nou, straniu, de nesiguranță, de vulnerabilitate, de neputință și de goliciune interioară; solitudinea a apărut înainte de a se fi îndepărtat Creatorul de om din cauza neascultării. Adam și Eva au dorit să fie autonomi, așa că au simțit frica provocată de o nouă înțelegere a Dumnezeului Creator. Astfel s-a instaurat în lume imperiul fricii.

Cât de semnificativă este frica lui Cain, după ce l-a ucis pe fratele său, Abel, și a fost lovit de blestemul divin, când își exprimă, în tulburarea lui, teama din vinovăție: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ” (Geneza 4:13-14).

Frica este o „stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar” (DEX, 2009). Ea generează anxietate, nesiguranță, teamă și înfricoșare, în urma perceperii a ceva ce amenință și alterează stabilitatea personală. Fricile se pot intensifica și pot crea o stare de anxietate care perturbă viața și o bulversează. Din punct de vedere teologic, frica este prima consecinţă a separării de Dumnezeu cauzate de păcat. Este rezultatul ruperii legăturii de dependență dintre om și Dumnezeul Creator. Dumnezeu a creat o ființă după asemănarea Lui, ființă a cărei subzistență era garantată de o legătură de strânsă comuniune. Ființele omenești au fost create de așa manieră încât bunăstarea și stabilitatea noastră emoțională depind, în mod necesar, de relația noastră cu Dumnezeu: închinarea, încrederea, iubirea, ascultarea sunt condițiile vieții împlinite a ființei umane.

Søren Kierkegaard a afirmat că viața fără Dumnezeu este caracterizată de îndoială, senzualitate, frică și disperare. Opusul este o relație personală între om și Dumnezeu: „Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic” (Psalmii 56:4).

Pentru că există în ceruri un Dumnezeu, El ne poate ajuta să ne învingem fricile.

Carlos Puyol Buil
Carlos Puyol Buil
Predicator puternic, scriitor prolific și un om cu o credință puternică. Adăugat la aceasta bunătate creștină, smerenie și o minte interesantă și îl aveți pe Carlos Puyol Buil. Născut în Spania, Carlos a crescut în timpul celui de-al doilea război mondial. Dictatura politică, greutățile economice și foarte puținele oportunități au format în zilele sale de tinerețe un spirit nonconformist, cu viziune pentru un viitor mai bun. Cartea „Dar este un Dumnezeu în ceruri” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentAz igazi kedvesség
Articolul următorUniversalitatea fricii