Orbul din naștere

Dacă este un păcătos, nu știu; eu una știu: că eram orb și acum văd. (Ioan 9:25)

Împreună cu Domnul Hristos și cu ucenicii Săi, trecem, în drumul nostru istoric de astăzi, pe lângă un orb care imploră milă. Întrebându-L despre cauza acestei suferințe, Domnul Hristos le răspunde ucenicilor: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui, ci s-a născut așa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (v. 3). „Satana, autorul păcatului […], îi făcuse pe oameni să creadă că suferințele și moartea vin de la Dumnezeu – ca o pedeapsă arbitrară, din cauza păcatului” (Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 406). Această rătăcire o împărtășeau și ucenicii. Oare noi mai cultivăm acest spirit acuzator și exclusivist față de cei în suferință?

Apoi, Marele Medic face tină și unge ochii orbului cu ea, spunându-i să se spele în Scăldătoarea Siloamului. Desigur, „nu era putere de vindecare în tină sau în scăldătoarea la care orbul a fost trimis […], ci în puterea lui Hristos. Fariseii nu puteau fi decât uimiți de vindecare. Totuși erau plini de ură […], deoarece minunea fusese săvârșită în zi de Sabat” (Ibidem, p. 407). Ei îl cheamă pe tânăr și-l interoghează. Cu înțelepciune de la Duhul Sfânt, el devine un martor pentru Hristos și-i înfruntă pe farisei: „Știm că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoși; ci, dacă cineva este temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când este lumea nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă Omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic” (v. 31-33). Anchetatorii nu se pot împotrivi logicii sale. Dar, ca să nu dea impresia unei înfrângeri, îl excomunică.

Domnul Hristos află ce i s-a întâmplat și îl întreabă: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu”? „Pentru întâia oară, orbul privește fața Celui care îl vindecase”. Împreună cu orbul vindecat, răspund și eu: „Cred, Doamne, […] și (el) I se închină” (v. 38).

„Nu numai vederea fizică i-a fost restabilită, ci […] Hristos S-a descoperit sufletului său și el L-a primit ca pe Cel trimis de Dumnezeu.” (Ibidem, p. 410)

Și ochii mei au fost deschiși de Marele Medic. De când mi-a dat alifia pentru ochi, mă văd și te văd cu alți ochi. Vino și tu la El! Este Singurul care poate oferi o altfel de vedere, fizică și spirituală!

Magdalena Toma, Arad

365 repere
365 repere
Zilnic vom medita asupra istoriei unor sfinţi sau păcătoşi, profeţi sinceri sau falşi, oameni altruişti sau răzbunători. De fapt, experienţa acestor eroi ai Bibliei este şi experienţa noastră zilnică. Este lupta dintre bine şi rău, lupta dintre Dumnezeu şi Satana. „365 de repere biblice” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video