Cum ne vedem pe noi înșine?

    Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. (Filipeni 4:19)

    În zilele lui Hristos, conducătorii religioşi ai poporului se considerau bogaţi în comori spirituale. Rugăciunea fariseului: „Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni” (Luca 18:11) exprima sentimentele acestei categorii şi, într-o mare măsură, pe cele ale întregii naţiuni. Cu toate acestea, în mulţimea care Îl înconjura pe Isus erau unii care îşi simţeau sărăcia spirituală. Când puterea lui Hristos s-a dezvăluit cu ocazia pescuirii minunate, Petru a căzut la picioarele Mântuitorului şi a exclamat: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos” (Luca 5:8); tot aşa, în mulţimea adunată pe munte erau persoane care, în prezenţa purităţii Sale, se simţeau ticăloase, nenorocite, sărace, oarbe şi goale (vezi Apocalipsa 3:17). Ele doreau nespus de mult „harul lui Dumnezeu care aduce mântuirea” (Tit 2:11). În sufletul acestor persoane, fericirile lui Hristos au trezit speranţă; ele au înţeles că viaţa lor era binecuvântată de Dumnezeu.

    Isus le oferise cupa binecuvântării şi celor care considerau că erau bogaţi şi că nu duceau lipsă de nimic (vezi Apocalipsa 3:17), dar ei au întors spatele cu dispreţ darului Său binevoitor. Cel care se socoteşte desăvârşit, care crede că este suficient de bun şi este mulţumit cu starea lui, nu caută să devină părtaş al harului şi al neprihănirii lui Hristos. Mândria nu simte nicio nevoie şi astfel închide inima faţă de Hristos şi faţă de binecuvântările nemăsurate pe care El a venit să le dăruiască. În inima unui asemenea om nu există niciun loc pentru Isus. Cei care sunt bogaţi şi respectabili în ochii lor nu se roagă cu credinţă şi nu primesc binecuvântarea lui Dumnezeu. Ei cred că au tot ce îşi doresc şi, ca urmare, pleacă de la El cu mâinile goale. Dar cei care ştiu că le este imposibil să se mântuiască singuri şi că, prin ei înşişi, nu sunt capabili să îndeplinească nicio faptă neprihănită preţuiesc ajutorul pe care îl poate oferi Hristos. Aceştia sunt cei numiţi „săraci în duh” pe care Domnul îi declară fericiţi.

    Înainte de a ierta pe cineva, Hristos îi dă pocăinţă, iar lucrarea de a convinge de păcat Îi aparţine Duhului Sfânt. Cei a căror inimă a fost impresionată de Duhul mustrător al lui Dumnezeu înţeleg că în ei înşişi nu există nunic bun. Ei înţeleg că tot ce au făcut de-a lungul timpului este amestecat cu egoism şi păcat. Asemenea sărmanului vameş, ei stau deoparte, neîndrăznind să-şi ridice capul şi să privească spre cer, şi strigă: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13). Dar tocmai astfel de oameni sunt declaraţi fericiţi.

    Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 6-8

    Împreună spre casă
    Împreună spre casă
    "Impreuna spre casa" este ghidul tau companion pentru anul 2016. Cartea insoteste trecerea ta prin timp, oferindu-ti zilnic portia de hrana pentru aspiratiile tale de a ajunge cat mai repede Acasa. Citeste acasa, citeste in masina, metrou sau avion, citeste ori de cate ori prinzi putin timp disponibil. Doar asa poti sa te pregatesti pentru a intra in noua casa.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi