Devoțional TineriD
FOND
Toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe sine însuți.” Galateni 5:14Între forma și fondul Legii lui Dumnezeu este armonie perfectă. Fondul Legii divine este „să iubești”. Forma Legii divine este colecția Celor...
FOC
Domnul mergea înaintea lor: ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua, și noaptea. Exodul 13:21Focul poate fi prieten sau dușman....
FLACĂRĂ
Îngerul Domnului i s-a arătat într-o flacără de foc, care ieșea din mijlocul unui rug. Exodul 3:2Fără îndoială, Dumnezeu știa că Moise avea o curiozitate naturală și că flacăra care cuprindea tufișul putea fi un element de câștigare...
FIINȚĂ
Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: „Suntem din neamul Lui...” Faptele apostolilor 17:28În opoziție cu lucrurile, ființa are viață. Ființa este vie, iar lucrurile sunt neînsuflețite. Astfel,...
FIDELITATE
El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul și îndurarea până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui. Deuteronomul 7:9Fidelitatea este calitatea de a rămâne neschimbat odată cu trecerea...
FERVOARE
Maria a luat un litru de mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei și s-a umplut casa de mirosul mirului. Ioan 12:3Fervoarea este o trăire foarte...
FEMEIE
În cer s-a arătat un semn mare – o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare și cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Apocalipsa 12:1O femeie înconjurată de o lumină orbitoare trebuie să fi fost...
FÂNTÂNĂ
Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea. Ioan 4:6Fântâna este unul dintre lucrurile care au capacitatea de a se umple de sensuri deosebite. Fântâna este...
FARMEC
Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă și zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!”Psalmii 45:1Farmecul despre care vorbesc aici fiii lui Core este iscusința de a spune cuvinte...
FARISEU
Ei știu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre. Faptele apostolilor 26:5Astăzi, când folosim cuvântul „fariseu”, nimeni nu este prea încântat să îi fie atribuit un asemenea apelativ. Astăzi, cuvântul...