ÎNCREDERE SIMPLĂ

Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat și le-a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare! Dar vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”
Matei 8:10-12

Să facem ceva puțin altfel astăzi. Imaginează-ți că trăiești într-o țară ocupată de forțe străine – o armată venită din alt loc, care controlează totul. Poate că unii dintre acei soldați susțin că sunt acolo pentru a ajuta, dar în sufletul tău se amestecă teama și neîncrederea. În adâncul sufletului tău știi că se află o altă lume la putere.

Gândește-te că Isus vine în țara ta și călătorește prin ea, învățând și făcând tot felul de minuni. Iar, într-o zi, unul dintre conducători Îl salută și spune: „Asistentul meu este bolnav.”

Isus răspunde: „Vin imediat.”

Care este prima ta reacție? Ai vrea ca Isus să meargă să-l vindece?

Situația e uimitoare. Căpitanul spune: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu. Știu că poți doar să spui un cuvânt, și slujitorul meu va fi vindecat.”

Isus rămâne pentru o clipă în tăcere. Apoi se întoarce către cei din jur și spune: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare.”

Te-ai aflat vreodată în locul celor ce s-au simțit marginalizați, sau dimpotrivă, ai fost uimit să vezi că Dumnezeu lucrează prin oameni pe care nu i-ai fi ales niciodată? Uneori ne mirăm când harul Lui se revarsă peste cei pe care îi considerăm „din afară”. Ar trebui să acordăm atenție acestei povestiri. Isus spune că acesta este genul de credință pe care o caută. Poate că, fără să ne dăm seama, punem limite iubirii divine.

Aducător al Împărăției, uneori este mai clar decât oricând că venirea Împărăției Tale în inimile noastre cere dărâmarea zidurilor – zidurile mâniei, prejudecății, urii și egoismului. Dă-mi încrederea deplină a căpitanului – să cred în puterea unui singur cuvânt rostit de Tine.

Karen Pearson
Karen Pearson
Când Isus mergea alături de cei doisprezece, El le-a văzut oboseala și le-a înțeles sentimentul de copleșire. Viața în Palestina era grea sub dominația Imperiului Roman, iar liderii lor spirituali îi împovărau cu cerințe inutile. Isus le cunoștea oboseala și le-a promis: „Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28). El știa că ei tânjeau după Casa și a promis: „Mă voi întoarce” (Ioan 14:3). Nu s-au schimbat multe în secolele care au trecut. Suntem obosiți. Viața este grea în climatul politic polarizat de astăzi. Nu există nimic pe această planetă risipitoare care să ne poată satisface nevoile cele mai profunde sau să ne împlinească speranțele cele mai dragi. Dar promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile. El dă odihnă celor obosiți și ne amintește că suntem aproape de casă! „Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37). Așadar, ca femei credincioase, „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.” (Evrei 10:23). Suntem aproape acasă!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedent
Articolul următor