Scrisoare de la Jessica Anghelache

Dragă prietene,

Ce pot face dacă planul A nu a funcționat, iar planul B îmi este total necunoscut? E o întrebare pe care mi-am pus-o atunci când am primit vestea: respins la examenul în jurul căruia îmi construisem tot viitorul. Pe moment, mi-a venit în minte versetul din Proverbe 19:21, care spune astfel: Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlinește. Oare a fost acesta modul lui Dumnezeu de a mă salva?

Hai să-ți spun ce am aflat dintr-un studiu. Un tânăr, ca și noi, ia în jur de 34 000 de alegeri pe zi. Luăm atât de multe decizii, încât nici nu ne mai gândim la ele – devin pur și simplu o rutină. Există decizii banale, dar există și decizii importante, care m-au făcut să realizez că Dumnezeu este Cel la care ar trebui să alerg mai întâi. Deși El mi-a oferit cel mai important dar – libertatea de a alege – am aflat că, odată ce I-am predat Lui viața mea, nu am mai fost stăpânită de incertitudine și teamă, ci am putut alege cea mai bună direcție condusă de El.

Pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu vrea tot ce este mai bun, deși de multe ori ne îndoim de aceasta și credem că trebuia să se întâmple altfel: un altfel care să corespundă cu imaginea conturată în mintea noastră.

Te invit astăzi să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne conducă pașii spre deciziile care ne duc mai aproape de Cer și să avem încredere în drumul pe care Dumnezeu îl are pregătit pentru noi, chiar dacă uneori nu îl înțelegem.

Cu prietenie, Jessica Anghelache
AMiCUS București

Dragă prietene...
Dragă prietene...
O carte cu 365 de reflecții despre Isus, prietenul nostru. Descoperă o poveste inspiratoare scrisă de tineri care împărtășesc cum întâlnirea cu Isus le-a oferit o nouă viață. Fiecare dintre cele 365 de reflecții reprezintă o ocazie de a te conecta mai profund cu Dumnezeu și de a-ți întări relația personală cu El. Acest ghid prietenos este perfect pentru oricine caută inspirație și îndrumare spirituală zi de zi. Împărtășește-l cu prietenii tăi și începeți împreună o călătorie de credință și descoperire!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent