Dragă prietene,
Era o zi liniștită, undeva în noiembrie 2023, când, în timp ce conduceam, o bubuitură în spatele mașinii m-a luat prin surprindere. Accident. Pe moment, am avut un șoc, însă, după ce m-am ocupat de toate procedurile necesare situației în care mă găseam, gândul că nimic nu este la întâmplare continua să persiste în mintea mea. Poate acel incident reprezenta o ocazie prin care celălalt șofer L-ar fi putut cunoaște pe Dumnezeu – poate singura ocazie…
Așa că, având copia cărții sale de identitate, mi-a răsărit în minte ideea să îi trimit un mic dar prin poștă. Pe lângă o Biblie și o carte Calea către Hristos, i-am scris câteva cuvinte, spunându-i cine sunt și lăsându-i numărul meu de telefon. Am început să mă rog pentru el, dorindu-mi să știu că, la primirea pachetului, va fi interesat de cărțile trimise.
Într-o seară, am observat că aveam un apel pierdut. Am apelat înapoi. Mi-a răspuns o doamnă cu o voce plăcută. M-am prezentat și imediat m-a întrebat dacă poate să mă salute folosind cuvintele Pacea Domnului!. Nedumerită, dar zâmbind, am încuviințat. Motivul apelului? Ceva minunat la care nu m-aș fi gândit niciodată! Mi-a povestit cum a găsit la intrarea în scara blocului o carte Calea către Hristos, în care se afla și numărul meu de telefon. Nu avea nicio legătură cu șoferul căruia i le trimisesem – el luase doar Biblia, dar cartea o lăsase pe calorifer, în locul perfect pentru a fi găsită de această doamnă despre care urma să aflu că era penticostală.
Dumnezeu mi-a oferit un răspuns la rugăciune cum cu greu aș fi putut să cer vreodată. Sunt convinsă că, într-o bună zi, și Biblia oferită va aduce un rod bun, așa cum El a promis în Ieremia 33:3 – Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde…
Dumnezeu întotdeauna răspunde rugăciunilor înălțate cu sinceritate și umilință!
Cu prietenie, Andreea Radu
Asociația Adventus





