Scrisoare de la Naomi Săndulachi

Dragă prietene,

Ți s-a întâmplat vreodată să te trezești din somn țipând după ajutor? Ai simțit vreodată că ești prins de Diavol, că nu mai ai scăpare, în timp ce corpul tău nu mai reacționa atunci când voiai să te întorci la realitate? Mie mi s-a întâmplat și, n-am să te mint, m-am speriat tare și am început să plâng. Nu știam ce altceva să fac decât să mă pun pe genunchi în rugăciune și să Îl chem pe Tata lângă mine, plângând în continuare.

Pentru astfel de situații, găsim în Biblie câteva cuvinte extraordinare de mângâiere, de ajutor și încurajare, precum și o făgăduință minunată: Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! (Psalmii 50:15) Nu există altă metodă mai bună de a scăpa de teamă și de a învinge frica decât prin prezența lui Isus lângă noi. Dumnezeu, în Atotputernicia Lui, Se simte iubit atunci când, în momente de strâmtorare, noi Îl chemăm să ne vină în ajutor. În acea noapte, exact aceasta am făcut şi am decis că asta vreau să fac și de atunci înainte. Când m-am simțit în strânsoarea Diavolului, am strigat după eliberare și Cerul nu a întârziat să îmi răspundă. Pe când eram pe genunchi, I-am mulțumit din suflet Domnului că m-a salvat, iar El mi-a dat pacea și liniștea eliberării.

Dragul meu prieten, nu ezita niciodată să apelezi la Dumnezeu pentru ajutor, căci El e mereu acolo, gata să intervină! El nu numai că este acolo, dar așteaptă constant să Îl chemi când îți e greu. Așadar, caută călăuzirea Lui în fiecare clipă și nu-l lăsa pe Diavol să te țină prins în mrejele lui!

Cu prietenie, Naomi Săndulachi
AMiCUS Timișoara

Dragă prietene...
Dragă prietene...
O carte cu 365 de reflecții despre Isus, prietenul nostru. Descoperă o poveste inspiratoare scrisă de tineri care împărtășesc cum întâlnirea cu Isus le-a oferit o nouă viață. Fiecare dintre cele 365 de reflecții reprezintă o ocazie de a te conecta mai profund cu Dumnezeu și de a-ți întări relația personală cu El. Acest ghid prietenos este perfect pentru oricine caută inspirație și îndrumare spirituală zi de zi. Împărtășește-l cu prietenii tăi și începeți împreună o călătorie de credință și descoperire!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor