Dragă prietene,
În urma unui studiu realizat la facultate, am descoperit faptul că mulți elevi cred că îndreptarea dinților îmbunătățește stima de sine și își doresc să aibă mai mult respect pentru ei înșiși. Concluzia aceasta m-a făcut să mă gândesc asupra importanței înfățișării și a zâmbetului în relația cu stima de sine. Experiența mea cu aparatul dentar m-a învățat că un zâmbet schimbat poate influența pozitiv atitudinea noastră și a celor din jur.
O stimă de sine echilibrată ne dă aripi. Ne menține demni și flexibili, fără a ne pierde respectul de sine și identitatea personală. Studiul pe care l-am făcut este confirmat și de cuvintele Eclesiastului, în capitolul 12, versetul 3 – Până nu încep să tremure paznicii casei (mâinile) și să se încovoaie cele tari (picioarele); până nu se opresc cei ce macină (dinții), căci s-au împuținat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii).
Este important să ne amintim de Creator și să avem grijă de trup și suflet încă din tinerețe, pentru a ne bucura de viață pe deplin. Dumnezeu vrea să trăim frumos, având pace și sănătate. Dar, pentru ca acest lucru să devină realitate, este important să ne facem partea, prețuind Templul Duhului Sfânt (1 Corinteni 6:19).
M-aș bucura tare mult ca acum, când citești, să ne rugăm împreună, pentru ca Domnul să ne ajute în a ne îngriji la vremea potrivită de fiecare aspect al vieții noastre, inclusiv de cel dentar!
Îți doresc viața din belșug!
Cu prietenie, Andreea Țuțuianu
AMiCUS București