Scrisoare de la Eduard Vațe

Dragă prietene,

Aș vrea să îți imaginezi ce a simțit Iosif la începutul vieții lui…

La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt. (Geneza 37:28)

Prea bruscă trebuie să fi fost trecerea de la un tânăr bine îngrijit, mult iubit și cu viitorul înainte, la a fi legat și tras de căruță, alături de niște oameni necunoscuți și cu un viitor întunecat. Cum putea să fie trădat chiar de cei apropiați? Cum putea să nu le pese chiar deloc de el?

Pe drumul spre Egipt, Iosif a putut să vadă dealurile unde locuia tatăl său. Cât de mare diferența între dragostea pe care i-o oferea tatăl și singurătatea în care se afla! Încă îi răsunau în minte vorbele aspre ale fraților săi și avea imaginea fețelor pline de răutate. De acum era sclav, singur și departe de confort…

În situația aceasta, el a ales să își îndrepte gândul spre Dumnezeu. Și-a amintit de un Dumnezeu capabil să mângâie și să păzească. Viitorul era necunoscut, dar gândul protecției lui Dumnezeu l-a făcut să tresare. În acel moment, a ales să își predea pe deplin viața lui Dumnezeu. Dorea să Îi slujească pe deplin, să Îi fie credincios orice ar fi să vină și să facă din Dumnezeu centrul vieții lui.

Cât de importantă a fost acea decizie! El a ales să nu intre în mentalitatea de sclav, ci de fiu de Împărat. Drumul măreției nu urma să fie fără efort. Credința urma să îi fie testată în numeroase ocazii.

Această decizie i-a schimbat complet viața. Mai mult decât atât, i-a salvat familia, a schimbat cursul unei națiuni și a rămas ca un mare exemplu pentru noi. Decizia a fost doar primul pas.

Astăzi, poate și tu te simți singur și într-un loc întunecat, dar poți alege să fie altfel! Dumnezeu poate să îți schimbe viața! Trebuie doar să vrei și să crezi!

Cu prietenie, Eduard Vațe
AMiCUS Târgu Mureș

Dragă prietene...
Dragă prietene...
O carte cu 365 de reflecții despre Isus, prietenul nostru. Descoperă o poveste inspiratoare scrisă de tineri care împărtășesc cum întâlnirea cu Isus le-a oferit o nouă viață. Fiecare dintre cele 365 de reflecții reprezintă o ocazie de a te conecta mai profund cu Dumnezeu și de a-ți întări relația personală cu El. Acest ghid prietenos este perfect pentru oricine caută inspirație și îndrumare spirituală zi de zi. Împărtășește-l cu prietenii tăi și începeți împreună o călătorie de credință și descoperire!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video