Dragă prietene,
Fiecare dintre noi trece prin perioade dificile în viață, perioade în care vedem totul în alb și negru, iar viața își pierde culoarea. În aceste momente provocatoare, este ușor să ne pierdem speranța și să ne simțim copleșiți de deznădejde.
Trecând prin momente delicate, am înțeles că inclusiv în mijlocul celei mai adânci dezamăgiri există o lumină de speranță. Am realizat că de multe ori speranța se hrănește din credință – acea încredere neclintită că, în mijlocul celei mai întunecate nopți, Dumnezeu este prezent și lucrează în tăcere pentru binele nostru.
Dumnezeu este un Dumnezeu al speranței. El ne promite în Cuvântul Său că nu ne va abandona niciodată în suferința noastră. Ieremia 30:17 ne spune: ,,Dar te voi vindeca și îți voi lega rănile”, zice Domnul. Această promisiune a fost un far în noaptea mea și m-a făcut să înțeleg că Dumnezeu are puterea de a ne vindeca rănile, atât pe cele fizice, cât și pe cele sufletești. El poate transforma durerea noastră în bucurie și necazurile noastre în binecuvântări. Chiar și în cele mai întunecate momente, speranța nu se stinge niciodată. Dumnezeu este mereu alături de noi, gata să ne ofere vindecare și mângâiere. Prin îmbrățișarea-I plină de dragoste și glasul duios, El ne afirmă cât de prețioși și iubiți suntem.
Te îndemn să nu te izolezi în durerea ta. Caută ajutorul lui Dumnezeu și al celor dragi. Speranța te va ajuta să treci peste orice obstacol! Amintește-ți: Nu ești singur! Dumnezeu te iubește și te va ajuta să treci prin această perioadă dificilă!
Cu prietenie, Valeria Dulce
AMiCUS Bălți





