Scrisoare de la Sașa Oanță

Dragă prietene,

Ți se întâmplă să simți că Cerul e închis? Ei bine, eu am trecut prin asta. La 12 ani, am fost diagnosticată cu trombocitopenie, după varicelă. Nu înțelegeam gravitatea situației, dar viața mea s-a schimbat: eram mereu obosită și trebuia să evit loviturile pentru a preveni hemoragii. După o consultație medicală, am fost bucuroasă să aflu că boala se putea trata în șase luni. Totuși, lunile treceau fără îmbunătățiri semnificative, iar după un an și jumătate, starea mea era tot instabilă.

Am început să mă rog și să studiez Biblia, sperând că Dumnezeu mă va vindeca drept răsplată, dar nu vedeam rezultate. Mi-am dat seama de gândirea mea greșită, iar după doi ani de tratamente ineficiente, am decis să las totul în mâinile Domnului. În rugăciuni, spuneam: Doamne, dacă e după voia Ta, Te rog, vindecă-mă! Răspunsurile au venit când aveam mai mare nevoie. Am continuat să mă rog cu încredere și, după trei ani de luptă, am fost vindecată.

Aceasta a fost o minune. I-am mulțumit Domnului, realizând că El a fost mereu alături de mine. Vindecarea părea imposibilă, dar Dumnezeu a demonstrat că este mai puternic decât orice. Am învățat să-I mulțumesc pentru toate, știind că ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu. (Luca 18:27)

Chiar dacă nu vezi acum soluția, ai încredere în Dumnezeu, roagă-te și așteaptă răspunsul Lui!

Cu prietenie, Sașa Oanță
AMiCUS Cluj

Dragă prietene...
Dragă prietene...
O carte cu 365 de reflecții despre Isus, prietenul nostru. Descoperă o poveste inspiratoare scrisă de tineri care împărtășesc cum întâlnirea cu Isus le-a oferit o nouă viață. Fiecare dintre cele 365 de reflecții reprezintă o ocazie de a te conecta mai profund cu Dumnezeu și de a-ți întări relația personală cu El. Acest ghid prietenos este perfect pentru oricine caută inspirație și îndrumare spirituală zi de zi. Împărtășește-l cu prietenii tăi și începeți împreună o călătorie de credință și descoperire!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor