Dragă prietene,
Era o noapte de vară. În timp ce stăteam întins pe o pătură privind către cer, ascultam cum greierii cântă. Un sunet difuz mă făcu atent: un avion de cursă lungă trecea prin zonă. Îi găsesc luminile de navigație chiar deasupra mea. Intru repede pe internet și descopăr un Airbus A380, British Airways, la 10 000 de metri în aer. Ruta? London Heathrow – Singapore Changi: 11 000 km fără escală!
De fapt, un culoar important către Emirate trece pe la noi, dar iată cum privesc acum la una dintre cele mai lungi curse comerciale care străbate România. Și chiar dacă pare imposibil, avionul va ateriza de dimineață – desigur, după ce va traversa Marea Neagră, Asia Centrală, Rajasthan-ul și toată India, Golful Bengal și Strâmtoarea Malacca de partea cealaltă a Sumatrei, lângă Kuala Lumpur – în cele din urmă, în Singapore. Nu-i așa că este incredibil?
Ceea ce acum 100 de ani era inimaginabil, acum se poate împlini: A380-ul nu va avea o cursă ușoară, dar, în ritm susținut, va ajunge la destinație. Și nu oricum, ci cu peste 400 de pasageri la bord.
Mi-am propus ca, atunci când trec prin momente stresante și drumul este greu, să învăț să străbat adversitățile în ritm susținut, fără a renunța, și să mă încred în Dumnezeu – și astfel, imposibilul va deveni tangibil. Iar Dumnezeu mă va conduce în direcția planului Său, așa cum i-a călăuzit și pe eroii Bibliei: Domnul a fost cu Iosif, așa că toate îi mergeau bine… (Geneza 39:2)
Cu prietenie, Tedi Dobrică
AMiCUS București