Dragă prietene,
Îmi place să consider istoria poporului Israel un bildungsroman ce prezintă procesul de formare, creștere și maturizare a personajului principal, care, de această dată, este unul colectiv. Experiențele inițiatice pe care acest personaj le-a avut au fost numeroase, iar provocările, obstacolele și conflictele au avut implicații semnificative în procesul de șlefuire a caracterului și identității acestuia. Deși acțiunea a fost cea care, de cele mai multe ori, mi-a atras atenția, cu această ocazie vreau să mă concentrez pe figurile de stil utilizate de către Autor pentru a ilustra profunzimile intervențiilor Sale.
Ajuns la finalul vieții sale și cunoscând faptul că nu va păși în țara spre care a îndreptat cu multă trudă pașii israeliților, Moise căuta să pregătească poporul pentru Țara Făgăduită. Intrând pentru ultima dată în adunarea poporului, Duhul lui Dumnezeu Se odihni asupra lui și, în cea mai aleasă și mișcătoare vorbire (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, cap. 43), liderul reaminti poporului toate punctele culminante în care a intervenit Creatorul și Autorul istoriei lor. Gândindu-se la evenimentele din ultimii 40 de ani, acesta descrie cum Dumnezeu le-a purtat de grijă, cum l-a înconjurat [pe Israel], l-a îngrijit și l-a păzit ca lumina ochilor Lui. Ca vulturul care își scutură cuibul, zboară deasupra puilor, își întinde aripile, îi ia și-i poartă pe penele lui, așa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său (Deuteronomul 32:10-12).
Ce imagine frumoasă! Și ce lecții valoroase transmite! Câtă bucurie să știm că și noi suntem astăzi călăuziți de Isus!
Te invit, drag prieten, să începem această zi cu certitudinea clară că El ne poartă pașii și este mereu prezent alături de noi!
Cu prietenie, Geanina Ilie
AMiCUS Iași
