Dragă prietene,
Pe când eram la o cabană împreună cu un grup de prieteni, într-o după-masă, am ieșit la plimbare în împrejurimi. Drumul asfaltat făcea un ocol destul de mare, astfel că aproape toți au luat-o pe scurtătură pentru a ajunge mai repede. Împreună cu încă două persoane, am continuat să mergem pe drumul asfaltat și am ajuns într-un loc de o frumusețe care m-a marcat. Era o priveliște cerească – o vale cu soarele spre apus. Mi-aș fi dorit să am aripi în acel moment…
Admirând peisajul, am realizat ceva care s-a transformat într-o lecție de viață: Cei care au ales drumul mai scurt nu au avut parte de acea priveliște încântătoare.
Adesea, ne grăbim și nu mai avem răbdare să ajungem unde ne-am propus. Căci cine și-ar dori să simtă durere? Ne displac suferințele și vrem să treacă, însă, dacă am înțelege că ele sunt cele prin care viața noastră devine mai frumoasă, că ele sunt cele prin care Dumnezeu revarsă belșug de binecuvântări, poate le-am primi cu recunoștință, sau, cel puțin, cu pace…
Bucuria pe care o resimte cineva după o perioadă lungă de așteptare nu poate fi gustată și de cel care a obținut ușor acel lucru.
Nu uita: De multe ori, întunericul de pe calea noastră este vălul în care Se ascunde Dumnezeu când vine să aducă binecuvântări bogate!
Căci întristările noastre ușoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. (2 Corinteni 4:17)
Cu prietenie, Sofia Diana Golea
AMiCUS Târgu Mureș
