VOCEA DINTRE „ZIDURI”

Și acolo, Ilie a intrat într-o peșteră și a rămas în ea peste noapte. Și Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?”
1 Împărați 19:9

Era o noapte densă. Undeva la granița dintre Ungaria și Austria mă străduiam să nu mă pierd de grup. Toți eram legați de un lider tăcut. Nu se putea vorbi. Cauza? Grănicerii puteau oricând să ne audă și, ca rezultat, să ajungem în custodia lor. A fost cea mai cumplită noapte. Fără vedere și fără vorbire. Într-un marș aproape orb am străbătut coline, păduri, văi ca într-un final să ajung pe teritoriul austriac. Aici trebuia să așteptăm în tăcere sosirea pe rând a celor ce urmau să ne ducă la destinație.

Pe o ploaie neiertătoare, deasă și încăpățânată, am auzit în șoaptă glasul vărului meu articulând: „Doru!” Au fost cuvintele eliberatoare care m-au smuls din drojdia gândurilor adunate de-a lungul nopții. În sfârșit, eram pe drumul spre liniște și speranță. Erau anii de după Revoluția din 1989. Căutam o variantă de supraviețuire în urma pierderii tatălui meu. Vocea de atunci încă mai stăruie în memoria mea.

Ilie a fost confruntat de Dumnezeu într-o peșteră a nopții. Identic și tu vei fi confruntat între zidurile tale de vocea puternică a lui Dumnezeu. Ești pregătit să răspunzi? Dintre dilemele acute, cele obositoare, reglarea dialogului tău cu Dumnezeu va fi piatra de plumb. Ești gata să oprești planurile personale să poți asculta chemarea lui Dumnezeu?

Roagă-te să răspunzi chemării divine.

Provocare: Transformă barierele din jurul tău în oportunități de ascultare a lui Dumnezeu.

 

Drumul spre tine
Drumul spre tine
Drumul spre tine este un exercițiu de regăsire pe care suntem invitați să îl facem în fiecare dimineață. Textele biblice alese cu grijă, o scurtă meditație și o provocare la final sunt ingredientele care ne dorim să îți facă fiecare zi mai frumoasă și mai fericită. Doru Parascineț scrie cu ochii, cu mâinile, cu sufletul întreg, dorind să îi ajute pe mai tinerii lui cititori să Îl cunoască mai bine pe Dumnezeu, să relaționeze cât mai bine unii cu alții și să nu cedeze propriilor limite și încăpățânări.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor