„Dacă vrei să fii desăvârșit”, i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai , dă la săraci, și vei avea o comoară în cer! Apoi vino și urmează-Mă.”
Matei 19:21
Ai trecut și tu prin momente delicate. Să faci anumite activități, sau să treci prin situații în care, de dragul păcii ai lăsat de la tine și i-ai păcălit pe toți cât de bun ești. Eu am jucat acest rol în adolescență. „E timpul să mergi la biserică” îmi spunea mama, în timp ce tot trupul meu se revolta strașnic împotrivă. Îmi mușcam limba, și cu nervi întinși la maxim, mă străduiam să transmit imaginea băiatului credincios.
Pe scaunul bisericii, eram ca un butuc rătăcit prin grădină. Vizibil și total absent. Rupt de realitatea din jur, evadasem în libertatea minții. Cutreieram printre tablourile neștiute ale gândurilor. Mama era fericită. Fiul ei era la biserică. Acest tipar odios m-a făcut să par un exemplu de urmat. Deși, hai să fim serioși: ai copia un exemplu în care paradoxul e atât de tainic?
Contradicțiile sunt comune. În diferite situații, la nivele variate le îmbrățișăm conștient. Ne jucăm cu ele. Ne formăm un demers periculos. Tânărul bogat a venit la Isus, doar ca să plece de unde a venit. Intenție bună, conținut devastator. Din nefericire, contradicțiile ne scot de pe traseul biruinței. Ele ne compromit ocaziile de creștere. În esență, devin distructive pentru viitorul nostru.
Roagă-te să poți urmări sinceritatea în faptele tale.
Provocare: aruncă măștile prin care ai ascuns compromisurile din viața personală.
