Și Samson s-a trezit din somn și a zis: „Voi face ca și mai înainte și mă voi scutura.” Nu știa că Domnul se depărtase de el.
Judecătorii 16:20
Ți s-a întâmplat să privești în noapte spre un punct luminos îndepărtat? Probabil că da. E destul de greu să descifrezi ce vezi. E foarte greu să emiți o judecată sigură. În cel mai fericit caz, te apropii suficient de mult ca să poți capta cu acuratețe ceea ce ai întrezărit.
Samson era prins între Dalila și misiunea sa. Dumnezeu a intrat în viața lui. L-a înzestrat cu putere. Într-o manieră variată, semăna panică și admirație în același timp. Era vânat de unii și primit de alții. Se legăna între sentimentul neînfricatului erou și cel al fugarului hăituit de oameni. Înstrăinat de valorile primite în casa părinților, atras de divertismentul lunecos al plăcerii, Samson era în postura omului care vede de departe o luminiță și concluzionează că este o casă sigură. Adormit și deposedat de părul lui, simbol al angajamentului față de Dumnezeu, se trezește sigur pe sine. Cunoașterea sa s-a dovedit un fals grosolan. El a pierdut puterea.
Din păcate, se întâmplă să trăim cu o cunoaștere alterată. Siguranța afișată în tinerețe, în deciziile luate, în alegerile făcute, educația primită poate să se întoarcă împotriva noastră. Dacă am făcut ceva bine în trecut, nu înseamnă că vom face la fel de bine și în viitor. Evită să te bazezi pe ce ai făcut. Continuă să te apropii de sursa de lumină a Cuvântului lui Dumnezeu.
Roagă-te pentru o cunoaștere reală a lui Dumnezeu.
Provocare: Începe să-L cunoști pe Dumnezeu, sincer și fără intermediari.