OPEN MIND — MINTEA DESCHISĂ

Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile.
Luca 24:45

Într-una dintre cărțile sale, Dan Puric vorbește de valoarea unei imagini bizantine. La o primă privire vei observa partea care sare în ochi. Dacă îți iei timp să aprofundezi imaginea, s-ar putea să observi o altă perspectivă. E vorba de o a doua imagine. De cele mai multe ori, această perspectivă nu este captată de cei care admiră tablourile.

Gândește-te la cei doi ucenici care mergeau spre Emaus și vorbeau de evenimentele petrecute în ultimele zile la Ierusalim. N-au trecut testul imaginii bizantine. Au văzut doar partea brutală a răstignirii. Mintea lor a fost incapabilă să cuprindă perspectiva a doua. Nu au cucerit înălțimea semnificației. Nu au recunoscut în sacrificiul lui Isus împlinirea profetică și rolul mântuitor al jertfei

Fără ocolișuri, astăzi, capcana pierderii semnificației în viață este dominantă. Facem acțiuni fără nicio noimă. Ne trezim respirând aerul fără a fi interesați de sensul vieții. Mai avem timp să cucerim înălțimile existenței? Ne-am liniștit mintea cu privirea simplă îndreptată spre cele două extreme: nașterea și moartea. În ciuda acestui mod de a trăi, farmecul vieții este la îndemâna ta: accesează varianta open mind. Resursele sunt lângă tine. Vorbim de valorile creștine. Ai posibilitatea să începi de astăzi.

Roagă-te pentru a înțelege sensul vieții tale.

Provocare: Încearcă să vezi ce poți să devii dacă ai aplica perspectiva celei de-a doua imagini în viața ta, prin puterea Evangheliei.

 

Drumul spre tine
Drumul spre tine
Drumul spre tine este un exercițiu de regăsire pe care suntem invitați să îl facem în fiecare dimineață. Textele biblice alese cu grijă, o scurtă meditație și o provocare la final sunt ingredientele care ne dorim să îți facă fiecare zi mai frumoasă și mai fericită. Doru Parascineț scrie cu ochii, cu mâinile, cu sufletul întreg, dorind să îi ajute pe mai tinerii lui cititori să Îl cunoască mai bine pe Dumnezeu, să relaționeze cât mai bine unii cu alții și să nu cedeze propriilor limite și încăpățânări.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor