LUAȚI SEAMA!

Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră!
Luca 21:34

Am avut într-o gardă de noapte un băiețel de cinci ani cu deshidratare mare prin febră și vărsături. Băiețelul mă urmărea din priviri, parcă voia să îmi spună: „Mi-e sete, mi-e sete!” De teamă, copiii mici refuză administrarea de medicamente/lichide de către asistentul medical. Am înălțat o rugă în taină, acolo, în salon, pentru micul pacient și mama lui care-l însoțea. După administrarea unui antitermic, febra a început să scadă treptat. În acea noapte am stat lângă el și l-am hidratat frecvent. Mult după miezul nopții a adormit liniștit, fără febră și vărsături.

Astăzi mulți sunt însetați, înfometați prin condiții financiare precare sau boli. Alții, îngrijorați de vremurile de criză economică, de o posibilă pană generală de curent, sunt preocupați de procurarea de hrană din abundență și de băuturi energizante sau „fără alcool” pentru a-și astâmpăra setea. Nici nu își pun problema că semnele revenirii Domnului Isus Hristos sunt mai evidente ca oricând. Pentru noi, cei care trăim sfârșitul veacurilor, a spus Mântuitorul: „Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine” (Apocalipsa 3:3).

„Totul se agită în lume. Semnele timpului sunt de rău augur. Evenimentele gata să izbucnească își aruncă deja umbrele. Spiritul lui Dumnezeu Se retrage de pe pământ și nenorociri după nenorociri vin pe apă și pe uscat. Au loc furtuni mari, cutremure de pământ, incendii, inundații, crime de tot felul. Cine poate citi viitorul? Unde este siguranța? […] Satana vede că timpul lui este scurt. El și-a pus toți agenții la lucru pentru ca oamenii să fie amăgiți, înșelați, ocupați și vrăjiți, până când va trece ziua cercetării și ușa milei se va închide pentru totdeauna. Cu solemnitate, străbătând veacurile, vin până la noi cuvintele de avertizare, rostite de Domnul pe Muntele Măslinilor: „Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră” (VI, p. 547).

Provocare: Care ne sunt prioritățile? Să veghem și să ne rugăm pentru a fi pregătiți la revenirea Domnului Isus Hristos!

autor: Georgeta Nan

Ascultă podcastul Devoționale Audio

spot_img

Publicate astăzi

Din aceeași categorie

spot_img