FII PE FAZĂ!

Care este deci robul credincios și înțelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrană la vremea potrivită?
Matei 24:45

De mic am crescut cu bunica. Nu am fost singur acolo. O parte dintre verișori își petreceau verile la țară. Sărmana bunică… Înarmată cu o voință robustă și o fire cărnoasă, și-a impus autoritatea prin vocea ei stridentă și deciziile neclintite. Ne-a învățat să tratăm responsabilitatea cu seriozitate. A lucrat zi de zi cu noi, oferindu-ne mici bucăți de timp în care trebuia să fim paznicii casei sau să ținem unele activități sub control.

În timpul zilei, când treburile de afară erau multe, bunica așeza pe plita sobei o oală plină cu lapte. În sarcina noastră cădea responsabilitatea păzirii laptelui. Știi… la momentul fierberii, laptele dă pe afară. De cele mai multe ori, nu treceam testul, iar bunica își termina tăvălugul de mustrări cu afirmația: „Ți-am spus să fii pe fază!”

În esență, cineva care nu „prinde faza” pentru că și-a ocupat timpul cu activități mai puțin importante decât cele prioritare tinde să rătăcească prin labirintul orelor. Își va umple timpul pentru că se plictisește. Va pierde ocaziile pentru că nu are ce face. Totuși… în fiecare zi, poți face lucruri mărețe. Ești în viață pentru că Dumnezeu are un plan cu tine. Fiecare zi o poți folosi ca timp potrivit sau ca fază irosită.

Roagă-te să fii pe fază în fiecare clipă.

Provocare: Stabilește-ți un obiectiv pentru viața ta. În fiecare zi, fii cu ochii pe el.

 

Drumul spre tine
Drumul spre tine
Drumul spre tine este un exercițiu de regăsire pe care suntem invitați să îl facem în fiecare dimineață. Textele biblice alese cu grijă, o scurtă meditație și o provocare la final sunt ingredientele care ne dorim să îți facă fiecare zi mai frumoasă și mai fericită. Doru Parascineț scrie cu ochii, cu mâinile, cu sufletul întreg, dorind să îi ajute pe mai tinerii lui cititori să Îl cunoască mai bine pe Dumnezeu, să relaționeze cât mai bine unii cu alții și să nu cedeze propriilor limite și încăpățânări.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor