Și Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de fața Domnului…
Iona 1:3
Primul meu educator spiritual a fost bunica. Am crescut de mic alături de ea. Cu părul alb, slăbită și mereu grijulie, îmi repeta în fiecare dimineață rugăciunea „Tatăl nostru”. Această amintire este încă vie. Revăd locul în care, zilnic, bunica pe divan, alături de mine, iar eu pe genunchi, mă străduiam să învăț Rugăciunea domnească.
Bunica s-a străduit să mă apropie de Dumnezeu. Atât cât a știut ea, mi-a oferit un crâmpei din universul divin. Îmi repeta, fără ezitări, o singură frază: „Dumnezeu te vede!” A fost suficient ca să-mi transmită conținutul relației cu Dumnezeu. Pe parcursul vieții m-am împiedicat în călătoria credinței, dar am încercat să rămân aproape de Dumnezeul Bibliei.
Iona s-a „războit” cu Dumnezeu. A încercat să mărească distanța dintre el și Dumnezeu. Și-a suprimat vocea conștiinței, a ezitat să se întâlnească cu Dumnezeu în rugăciune, a fugit de locul de închinare… a fugit de fața Domnului. Aceasta este drama celor care rămân ancorați în lumea aceasta, evitând să ridice ochii spre cer în căutarea călăuzirii divine.
Nu e nimic mai trist decât nebunia de a crede că poți face o călătorie în viață ținându-L pe Dumnezeu în afara ecuației. Ai prins ideea?! E o garanție solidă spre eșec.
Roagă-te azi să poți auzi vocea lui Dumnezeu în conștiința ta.
Provocare: Ca să poți auzi vocea lui Dumnezeu, stabilește o perioadă de 15 minute în care te vei retrage fără niciun factor perturbator (telefon, TV, muzică, zgomot) să poți medita la Dumnezeu.
