Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi.
2 Corinteni 4:16
Marea noastră trecere rămâne o realitate solicitantă, în ciuda tuturor compensațiilor oferite de devenirea noastră spirituală. Înnoirea omului spiritual din noi încearcă să facă față trecerii noastre fizice.
Totuși, o realitate rămâne incontestabilă: îmbătrânim. Acest lucru este inevitabil, cu toate neajunsurile pe care le aduce cu ea oboseala anilor.
Ne mângâiem totuși cu gândul că trecerea noastră nu a fost în zadar. Lăsăm în urmă un model de viață și realizări de care vor beneficia poate alții. Sentimentul utilității ne ajută să gestionăm mai ușor durerea trecerii prin viață. Mai sunt, desigur, și nereușitele pe care le lăsăm în urmă, dar, dacă ele pot să-i ajute pe alții să le evite, atunci nici acestea nu sunt o pierdere prea mare.
Realitatea este că toate trec. Inclusiv copilăria și tinerețea au un curs și un parcurs. Chiar și spontaneitatea și energia lor trec, pentru a nu se mai întoarce niciodată. În acest caz trebuie să ne adaptăm atitudinile și mentalitățile la acest vuiet implacabil al trecerii. Să ne trăim fiecare etapă a vieții beneficiind din plin de avantajele lor și diminuând inconvenientele.
Ne putem face trecerea frumoasă sărbătorind-o. Să sărbătorim adolescența, maturitatea, căsătoria, nașterea copiilor, creșterea lor și pensionarea noastră. Putem transforma trecerea într-o succesiune de sărbători ale ei.
Dacă marea noastră trecere este o călătorie a credinței și a iubirii de Dumnezeu și de oameni, speranța ne va însoți la fiecare pas și dincolo de capătul ei.
Dacă sunt în mod inevitabil trecător, cum îmi pot face trecerea o sărbătoare continuă?
