Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci și nouă de ani, Domnul i S-a arătat și i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea și fii fără prihană.”
Geneza 17:1
Teofania este arătarea lui Dumnezeu în mod vizibil și interacțiunea Sa cu ființele umane. Este o întâlnire de gradul trei cu efecte imediate și pe termen lung. Despre teofanie este vorba în acest episod din viața lui Avraam. El a avut multe ocazii în care Dumnezeu i S-a arătat. Fiecare episod de teofanie l-a ajutat pe Avraam să meargă mai departe în exodul său permanent, care i-a caracterizat viața de nomad. De la plecarea din Ur și până la sfârșitul alergării sale, la peștera Macpela de la Hebron, unde se odihnește până astăzi, viața lui Avraam a fost străluminată de apariții repetate ale lui Dumnezeu în calea sa. Aceste teofanii constituie secretul vieții lui de părinte al credincioșilor.
La vârsta de 99 de ani, Avraam nu mai avea nicio speranță că propriul său efort mai putea cumva să-L ajute pe Dumnezeu să-Și împlinească promisiunea de a-i oferi un fiu prin Sara. Acum, când propriile sale resurse ajunseseră la sfârșit, începea adevărata intervenție din partea lui Dumnezeu.
Râsul lui și al Sarei la ideea de a mai avea acum un copil arată foarte clar abandonarea speranței în resursele umane. Amândoi mai aveau încă nevoie de încrederea neclintită în puterea lui Dumnezeu de a Se ține de cuvânt în privința dăruirii unui moștenitor venit prin credință. Această teofanie îi aducea, în sfârșit, împlinirea mult așteptată, dar de data aceasta era exprimată și o condiție: umblarea în neprihănire înaintea lui Dumnezeu.
Ceea ce a urmat i-a depășit lui Avraam orice așteptare.
Au fost momente și în viața mea în care am avut percepția că Dumnezeu era acolo dorind să mă întâlnească? Ce a dorit atunci Dumnezeu să-mi spună și să îmi ceară?
