Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și (…) Numele Meu cel nou.
Apocalipsa 3:12
Această promisiune a lui Dumnezeu este suficient de încărcată de mister încât să ne stârnească curiozitatea și atenția. La prima vedere, imobilizarea în postura de o coloană într-un templu nu pare o idee prea strălucită atunci când vine vorba despre situația unui om, ce se mai și perpetuează în eternitate. Intenția scriitorului sacru nu este nici pe departe aceea de a limita mobilitatea vreunui mântuit și a-l fixa definitiv într-un loc pe care nu îl mai poate părăsi.
O privire mai atentă și mai ales mai profundă ne arată că aici este vorba despre altceva. Dacă ne referim la templu ca biserică slăvită în eternitate, atunci poziția de stâlp într-un asemenea templu înseamnă o favoare pe care Dumnezeu le-o face credincioșilor victorioși, de a ocupa o poziție de bază într-o structură cu durată veșnică. Dacă templul sau biserica este locul prezenței lui Dumnezeu, atunci a fi un stâlp care nu va mai fi înlocuit poate însemna o numire, pe toată durata veșniciei, într-o demnitate care nu se mai poate pierde sau ruina, așa cum se întâmplă de regulă de partea aceasta a realității.
A fi un stâlp în templul lui Dumnezeu din cer este un răspuns la întrebarea retorică a lui David, din Psalmii 15:1 – „Doamne, cine va locui [cine își va avea reședința] în cortul Tău?” – sau o împlinire a dorinței aceluiași David, care afirmă în Psalmii 23:6 – „Și voi locui în Casa Domnului până la [ne]sfârșitul zilelor mele.” Să fii un element de bază și de susținere în prezența binecuvântată și perpetuă a lui Dumnezeu, în templul Lui veșnic… Ce poate fi mai frumos și mai plin de noblețe eternă!
În care parte a templului lui Dumnezeu aș prefera să-mi petrec veșnicia? Voi fi mulțumit cu locul care mi se va oferi în Împărăția slavei?
