Aceștia (îmbrăcați în haine albe) vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului.
Apocalipsa 7:14
Atunci când se află la vedere, sângele este un semn al suferinței. Pierderea de sânge poate fi un semn grav al riscului de pierdere a vieții însăși. Vederea sângelui produce îngrijorare. Unii nici nu suportă să vadă sânge. Pentru donatori, sângele propriu devine o posibilitate de a salva viața cuiva, iar pentru cel care are nevoie de transfuzie, sângele celorlalți rămâne singura lui speranță. Pentru sistemul medical, sângele este permanent o sursă de îngrijorare și de acțiune de promovare a donațiilor și donatorilor.
Din punct de vedere spiritual, sângele este un simbol al salvării prin sacrificiul Fiului lui Dumnezeu. Din punct de vedere fizic, sângele pătează îmbrăcămintea, dar, spiritual vorbind, sângele este singurul agent de spălare și purificare a vieții și caracterului. Cum are loc acest proces de curățire și albire?
Spălarea hainelor și albirea lor în sângele Mielului este metafora care ilustrează practicarea neprihănirii lui Hristos, prin credință. În mod concret, viața noastră este eliberată de petele și murdăria păcatului, atunci când, prin credință, ne adresăm lui Isus în rugăciune rostită cu încredere și speranță, cerând iertare pentru păcatele noastre.
Când ni se acordă și primim iertarea divină are loc o tranzacție în templul din ceruri, în care sacrificiul sau sângele Salvatorului este moneda de schimb a îndreptățirii noastre înaintea lui Dumnezeu și înaintea lumilor necăzute. Astfel, sacrificiul de pe Golgota al Mielului lui Dumnezeu devine placa turnantă a salvării noastre din păcat.
Ar trebui să folosesc zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi ocazia de a-mi reglementa starea de păcătoșenie și neprihănire cu Dumnezeu, prin sângele Fiului Său? Sau este suficient să mă gândesc la acest lucru când mă pregătesc pentru Cina Domnului?
