Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând.
Apocalipsa 1:1
Prima idee din introducerea scrisă de Ioan la cartea sa profetică este că aceasta nu reprezintă descoperirea exclusivă de care a avut el parte, ci de aceeași experiență au mai avut parte și alții, respectiv toți profeții cu aplicații escatologice. Daniel și profeții mici sunt din această categorie, dar mai pot fi și alți profeți autentici, dar necanonici, pe care noi nu avem posibilitatea să-i cunoaștem.
A doua idee care trebuie precizată este faptul că revelația vine de la Dumnezeu, respectiv, Fiul lui Dumnezeu. Cât despre rolul Duhului Sfânt în procesul revelației, avem o abundență de material biblic care ne lasă fără obiecții întemeiate.
Deci, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt constituie izvorul revelației divine, fapt care îi conferă acesteia autoritatea și calitatea de care are nevoie pentru a fi credibilă, confortabilă și normativă în materie de conștiință.
Revelația Îi aparține lui Dumnezeu ca inițiativă, conținut și proces și tot Lui Îi revine alegerea instrumentului uman ca mijloc de transmitere a mesajului cifrat de la Dumnezeu pentru oameni. Ca formă, revelația transmisă lui Ioan este în cea mai mare parte imaginea profetică.
În cartea Descoperirii lui Isus Hristos apar și dialoguri cu Martorul credincios și cu îngerii sau cu cei 24 de bătrâni, dar modalitatea de fond rămâne imaginea profetică. Aceasta are avantajul de a fi înțeleasă și interpretată pe măsură ce mesajul ei își găsește împlinirea în istoria credinței și a adevărului.
Mai are încă Dumnezeu de făcut descoperiri noi cu privire la vremea noastră? Sau avem noi nevoie de înțelegeri actualizate la adevăruri revelate deja de multă vreme?
