Dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința.
2 Petru 1:5
Pentru apostolul Petru, ideea că mântuirea prin credință nu ne solicită niciun efort este complet străină. Este adevărat că cei salvați nu au niciun merit pentru recuperarea lor din păcat, dar responsabilitatea și implicarea sunt absolut necesare. Apostolul le recomandă credincioșilor perseverență în a uni teoria cu practica, iar comportamentul și caracterul cu convingerile.
Perseverența cere concentrare și consum de energie pentru a face lucrurile să meargă în direcția cea bună. Uneori se instalează oboseala sau chiar extenuarea, dar perseverența ne ajută să continuăm și să atingem țintele propuse.
Perseverența spirituală este alegerea repetată de a rămâne credincioși lui Dumnezeu în orice condiții și cu orice consecințe. Din când în când, perseverența are nevoie să fie verificată cu înțelepciune și discernământ, pentru a evita excesul de zel.
S-ar putea ca acesta să nu fie necesar și ar putea risipi resursele. De aceea perseverența trebuie asociată cu echilibrul și cu înțelegerea matură a cerințelor lui Dumnezeu și a principiilor Sale, dar mai ales a caracterului Său. El este stabil, înțelept și binevoitor în mod desăvârșit și concomitent.
Perseverența ne ajută să trecem peste eșecuri și greșeli, de care nimeni nu este scutit. Apostolul Petru însuși știe prea bine acest lucru, atunci când se raportează la perioada uceniciei sale alături de Hristos.
Și perseverența noastră trebuie să se manifeste în legătură strânsă cu Hristos. Este singura variantă câștigătoare.
Care sunt aspectele credinței pentru care trebuie să depun efort în continuare, pentru a le transforma în reușite spirituale?
