O altă parte a căzut în pământ bun și a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, șaizeci și altul, treizeci.
Matei 13:8
Prima dintre parabolele spuse de Învățătorul divin face uz de lucrarea de bază din agricultură – semănatul și îngrijirea recoltei. Elementele didactice sunt: semănătorul, sămânța și solul pe care cade sămânța. Potrivit cu propria explicație a Povestitorului de parabole, terenul de suport al seminței este fondul sufletesc sau atitudinea personală a primitorului Evangheliei.
Faptul că pământul bun reprezintă abia un sfert dintre situațiile în care s-ar putea afla sufletul omenesc în raport cu Evanghelia concordă cu explicația generală că pe calea largă a lumii umblă o imensă majoritate, în timp ce pe calea îngustă a ascultării este totdeauna numai o minoritate.
Dorința și posibilitățile lui Dumnezeu sunt ca toți oamenii să vină la pocăință, dar aderarea la ascultarea de El nu este o opțiune în masă.
Pământul bun al sufletului și al orientării personale a celor credincioși este prezentat, la rândul lui, ca fiind de cel puțin trei categorii de randament. La unii, viața spirituală rodește sută la sută, la alții, șaizeci la sută, iar la alții, doar treizeci.
Din moment ce Povestitorul nu face nicio evaluare sau apreciere referitoare la aceste deosebiri, nici noi nu ar trebui să ne măsurăm unii cu alții din punctul de vedere al performanțelor și randamentului în credință. Pământul cel bun este reprezentat în cea mai mare parte de atitudinea noastră față de Evanghelie. Acesta este cel mai important aspect care trebuie avut în vedere.
Dacă este să-mi evaluez atitudinea față de Evanghelie, în care categorie mi-ar plăcea să mă încadrez și ce aș putea face mai mult și mai bine?
