Nu vă învață chiar și firea că este rușine pentru un bărbat să poarte părul lung (…)?
1 Corinteni 11:14
În dezbaterea fierbinte din Corint despre purtarea părului la femeile din biserică, apostolul Pavel face apel la bună-cuviință și normalitate. Această normalitate este însă circumstanțială și este determinată de contextul cultural al momentului. În general, evreii din primul secol purtau părul lung și nu se bărbiereau, dar Pavel vorbește aici despre situația din Corint, unde normalitatea era diferită de cultura și tradițiile evreiești.
Alte personaje biblice de marcă, precum Moise, de exemplu, au considerat normal să se îmbrace și să se poarte în funcție de locul în care se aflau și de cutumele specifice, pentru a prezenta o imagine publică echilibrată, decentă și respectabilă.
Când fetele lui Ietro au mers cu turmele mai devreme acasă la tatăl lor, ele i-au vorbit acestuia despre un egiptean care le-a ajutat să adape oile. Sigur că ele nu aveau toate datele despre acest bărbat misterios care apăruse în zonă, dar după ținută și tunsoare îl considerau egiptean. Cu siguranță că, după anii petrecuți în casa socrului său, înfățișarea lui Moise a încetat să mai fie ca a unui egiptean și el a început să se poarte asemenea bărbaților respectabili din partea locului.
Normalitatea este dependentă de anumiți factori, care se află în permanentă schimbare, și de aceea ea însăși este în permanentă schimbare. Fiecare generație își are propria ei normalitate, pe care trebuie să o respecte și să o promoveze în tot ceea ce nu contravine minimei morale și corespunde bunului-simț și bunului-gust.
Cum ar fi normal să mă îmbrac și să mă comport în acord cu statutul meu social și spiritual?
