Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui.
Ioan 4:34
Expresia „pâinea noastră cea de toate zilele” este un simbol potrivit pentru hrana zilnică prin care organismul uman este alimentat cu elementele de care are nevoie pentru sănătate și bună funcționare.
I-a plăcut lui Dumnezeu să condimenteze această latură a existenței noastre punând în noi dorința legitimă exprimată prin foame și sete, precum și prin poftă de mâncare și sațietate.
La fântâna lui Iacov, în așteptarea samaritenilor care veneau să asculte Evanghelia lui Isus Hristos, Învățătorul folosește cuvântul „mâncare” pentru a Se referi la pasiunea Lui pentru salvarea ființelor umane. Era misiunea Sa stabilită în acord cu voia Tatălui Său. El Se achita de această lucrare cu o pasiune comparabilă cu pofta de mâncare a unui om flămând.
Cu câteva ore înainte, Isus rămăsese la marginea fântânii pentru a aștepta ca ucenicii să aducă ceva de mâncare. Era ora prânzului și El era obosit. În acest răstimp venise o femeie din Samaria să scoată apă pentru nevoile ei și pentru a astâmpăra setea familiei sale. Învățătorul a folosit ocazia pentru a-i oferi acestei femei apa vieții. Cu atâta pasiune și dăruire S-a ocupat Isus de acest suflet, încât foamea Sa fizică a trecut pe loc secund. Când au sosit cu de-ale gurii, ucenicii au crezut că Îi adusese altcineva de mâncare în timp ce ei fuseseră plecați.
Dar explicația era alta: dragostea Lui pentru oameni era așa de mare încât Îi inhiba foamea fizică.
Câtă pasiune pun în ceea ce fac pentru împlinirea nevoilor celor din jur? Sunt eu dispus să sacrific ceva din satisfacerea nevoilor mele de bază pentru a face un bine cuiva?
