Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
Matei 5:41
A face un lucru impus de cineva nu este întotdeauna o problemă de conștiință sau de libertate de conștiință. Evanghelia lui Isus Hristos s-a născut în condițiile vitrege ale stăpânirii romane peste Palestina. Uneori evreii trebuiau să facă lucruri impuse de romani, fapt care atingea mândria națională a acestui popor și sentimentul de popor ales al lui Dumnezeu. Nu era greu să se lase dominat de o atitudine de revoltă și nu de puține ori a fost nevoie de intervenția în forță a trupelor romane pentru a calma lucrurile.
Ce va spune Învățătorul oamenilor cu privire la acest aspect al comportamentului urmașilor Săi? Va încuraja o resurecție și o eliberare asemenea exodului din Egipt? Sau le va da dreptate romanilor, recunoscându-le statutul de trupe de ocupație?
Poate surprinzător, Isus nu a considerat că urmașii Săi ar trebui să fie interesați în primul rând de schimbarea ordinii sociale, ci de triumful cauzei Împărăției Sale. De aceea El a luat în considerare faptul că uneori există lucruri neplăcute care se impun făcute, dar care nu afectează nici convingerile religioase și nici practicile de cult. Prin urmare, El a recomandat o supraviețuire dinamică în condițiile date.
A merge alături de un soldat roman pentru a-l ajuta la căratul bagajelor putea fi un lucru acceptat apriori și atunci corvoada aceasta nu mai părea atât de nesuferită. Chiar se putea transforma într-o ocazie de a cunoaște mai bine niște oameni, aflați temporar în țara lui Israel, și de a descoperi că unii dintre ei erau chiar interesați de convingerile și practicile religioase ale evreilor. Nu de puține ori se puteau stabili prietenii durabile, cum a fost cazul centurionului Corneliu sau al altora asemenea lui.
Cum mă raportez la situațiile impuse, dar care nu îmi afectează convingerile religioase și nici nu îmi solicită să îmi abandonez credința? S-ar putea transforma acestea în binecuvântare pentru mine și pentru cei din jur?
