Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.
Matei 16:23
Petru tocmai exprimase niște convingeri (vezi în Matei 16:16) despre care Isus a spus că sunt gânduri insuflate de Dumnezeu, dar că nu avea motive să se considere superior datorită lor. Petru însă nu așa a înțeles lucrurile. El a început să trăiască sentimentul că orice judecată pe care avea să o emită era corectă și exprima adevărul. Dar nu era tocmai așa. Cât de surprins trebuie să fi fost Petru să afle că ceea ce el nu voia să I se întâmple Maestrului nu erau gânduri de la Dumnezeu, ci simple speculații omenești (vezi Matei 16:21,22).
Convingerile pe care ni le formăm și pe care le exprimăm pot avea una dintre aceste două surse: fie vin de la Dumnezeu, prin inspirația de la Duhul Sfânt, fie sunt alimentate de propria imaginație și nu au legătură cu adevărul divin al Scripturilor și cu Spiritul care le-a inspirat. Cât privește intensitatea sentimentului de corectitudine și autenticitate, în sine acesta nu poate și nu trebuie să fie un argument pentru adevăr și realitate.
Fanatismul cere și presupune convingeri foarte puternice, dar acestea nu fac dovada inspirației divine. De partea cealaltă, pot exista sentimente de șovăire și îndoială, asociate cu nesiguranță și neîncredere, dar convingerile conturate în asemenea condiții trebuie să fie conforme cu adevărul și realitatea spirituală.
Convingerile formate în condiții de consacrare și rugăciune au toate șansele să fie inspirate de Dumnezeu, dar până și acestea trebuie supuse permanent cenzurii lui Dumnezeu și verificării realităților evidente. Viața trăită în apropiere de Dumnezeu și în supunere și ascultare de El duce la convingeri corecte, care determină acțiuni de calitate, prin care sufletul se simte împlinit, iar Dumnezeu este onorat.
De unde îmi alimentez gândurile prin care îmi clarific identitatea, misiunea și rolul? Câte din convingerile mele sunt gândurile lui Dumnezeu și câte sunt gânduri venite de la oameni?
