În Ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc.
Faptele apostolilor 2:1
Ziua Cincizecimii – 50 de zile de la învierea lui Hristos – a rămas în istoria ecleziastică o zi de referință. Viața ucenicilor și a bisericii se împarte între „înainte de Cincizecime” și „după Cincizecime”. Înainte, ucenicii erau adunați de frica iudeilor; după, erau adunați pentru a sărbători triumful și prosperitatea spirituală a bisericii.
„Comuniune” are trei sau patru sensuri care privesc viața și calitatea vieții bisericii. În primul rând, comuniunea se referă la starea de coeziune și unitate cum nu mai existase niciodată între oameni. Până și bunurile materiale erau folosite în comun. Dureros că, din cauza păcatului, această stare sublimă s-a destrămat destul de repede.
În al doilea rând, comuniunea este starea de unitate la nivelul convingerilor și al mărturisirii de credință. Astăzi avem o diversitate de convingeri în aceeași ramură a creștinilor, dar la Cincizecime domina o singură convingere, fără nicio altă variantă – nici mai conservatoare și nici mai liberală: Isus este Mesia. El este Fiul lui Dumnezeu. Isus a murit și a înviat. Moartea Lui a plătit pentru salvarea noastră. Învierea Lui Îl face Domn și Mare-Preot în ceruri. Isus revine să ne ia acasă. Până atunci, ne-a trimis un alt Mângâietor care să rămână cu noi în veac.
În al treilea rând, comuniunea este adunarea credincioșilor ca să comemoreze moartea ispășitoare, prin intermediul simbolurilor sfinte ale trupului și sângelui lui Hristos. Cina Domnului este forma cea mai expresivă a unității și armoniei interne a bisericii. Aceasta le conferă participanților liniște sufletească, încurajare și sentimentul de apartenență la o comunitate de credință curată și valoroasă înaintea lui Dumnezeu.
Mai rar, comuniunea se referă la comunitatea de credință ca entitate socială recunoscută de ceilalți, ca instituție respectabilă și implicată social.
Cum aș putea să contribui la efortul bisericii mele de a atinge performanțele interne și externe?
