Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!
Filipeni 4:4
Adevărul este că trăim într-o lume plină de tristețe și durere. Nu trebuie să căutăm prea mult pentru a ne convinge de natura umbroasă a existenței umane.
Este clasică întâmplarea de pe malul Tamisei când un polițist încearcă să îl determine pe un sinucigaș să nu se arunce în apă, dar, după un schimb de cuvinte, cei doi se aruncă împreună peste balustradă.
În același timp, dacă începem să căutăm atent, putem descoperi o mulțime de motive de bucurie și tot atâtea posibilități de a o exprima. Unele sunt bucurii simple și nevinovate, cum ar fi, de exemplu, savoarea unui fruct bine copt și plin de arome autohtone sau tropicale. Altele pot fi bucurii profunde, aduse de lumina sufletească pe care o putem oferi altora, fiindu-le de ajutor în momentele de cumpănă sau în ceasurile lor de întuneric.
Bucuria creștină se alimentează în principal din experiența iertării lui Dumnezeu. Nu este puțin lucru că bucuria este inclusă între formele de manifestare a roadelor Duhului. Ea vine imediat după dragoste. Bucuria este semnul cel mai vizibil al sufletului încălzit de dragoste și mai ales de dragostea lui Dumnezeu.
Insistența lui Pavel asupra bucuriei încearcă să contrabalanseze indiferența sau plictiseala spirituală care se poate cuibări uneori în suflet. Demonul amiezii, cum mai este numită deprimarea, poate să îi posede și pe oamenii care cântă și se roagă la biserică. Rata de suferință a creștinilor cu această categorie de afecțiuni este mai mare decât putem admite.
Există căi și mijloace de a schimba lucrurile. Să vorbim unii cu alții despre aceste lucruri! Să vorbim cu o persoană calificată, dar mai ales să vorbim cu Dumnezeu! Să ne bucurăm! Iarăși zic, să ne bucurăm!
Cunosc eu și bucuria profundă care vine dintr-o spiritualitate autentică și plină de lumină?
